Dosar 2003/62/2020 din 13.07.2020

contestaţie decizie de concediere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2003/62/2020
Data dosar:
13.07.2020
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
contestaţie decizie de concediere
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.12.2020 la ora 09:00

    Complet: MAS5
  • Admite cererea

    Admite contestaţia formulată de către contestatoarea B***** M**** M********, în contradictoriu cu intimata Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, şi în consecinţă: Anulează decizia nr.962/19.06.2020 privind încetarea raporturilor de muncă, emisă de intimată. Obligă intimata la plata unei despăgubiri, egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, de care ar fi beneficiat începând cu data emiterii deciziei şi până la data reîncadrării pe acelaşi post. Obligă intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1190 lei reprezentând onorariu avocaţial. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare. În cazul formulării cererii de apel aceasta se va depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 07.12.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.

    Hotarare 1158/2020 din 07.12.2020
  • Sedinta din data de 24.11.2020 la ora 09:00

    Complet: MAS5
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru a delibera, va face aplicarea dispoziţiilor art. 396 Cod procedură civilă, în conformitate cu care va amâna pronunţarea cauzei pentru 07.12.2020, urmând ca aceasta să se realizeze prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.11.2020
  • Sedinta din data de 27.10.2020 la ora 09:00

    Complet: MAS5
  • Amână cauza

    În vederea administrarii probelor propuse, amana judecarea cauzei si acorda termen in data de 24.11.2020, sala T1, ora 09:00.

    Incheiere de sedinta din 27.10.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD