C***** C*********
InculpatC***** A****
Parte vătămatăIn temeiul art.396 alin.1,2 Cpp si art. 396 alin.10 Cpp, condamnă pe inculpatul C.C., la pedeapsa principala a închisorii în cuantum de 4 luni pentru săvârşirea infracţiunii de încălcare a ordinului de protecţie prev. de art. 32 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, cu aplicarea art. 5 cp. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen si art 72 C.p. deduce din pedeapsa principală aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive, începând cu data de 15.01.2020 şi până la data de 22.02.2020 inclusiv. În temeiul art.25 C.p.p. şi art.397 C.p.p., ia act că persoana vătămată C.A.,nu s-a constituit parte civilă. În temeiul art. 272 C.p.p. dispune plata din fondurile MJ a sumei de 1.495 lei pentru avocat CHELARU NICOLETA ROXANA. În temeiul art. 274 al 1 C.p.p. obligă inculpatul sa plateasca suma de 900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 18.03.2021.
Hotarare 449/2021 din 18.03.2021În tem. art. 391 al.1 cpp, stabileşte pentru data de 18.03.2021, termenul pentru pronunţarea hotărârii. Pronunţată în şedinţă publică, azi 04.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.03.2021Amână cauza pentru citarea inculpatului cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 22.10.2020În baza art. 66 CPP raportat la art 64 alin 1 lit f CPP coroborat cu art. 64 alin 4 CPP respinge cererea formulată de d-l judecător L S, de abţinere de la soluţionarea cauzei penale nr. 2004/180/2020. Trimite cauza la completul iniţial investit CP – 25 . DEFINITIVĂ. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.02.2020.
Incheiere abtinere din 17.02.2020