C*** D* A******** D* S******* A J******** B****** P*** R**** L****
Apelant ReclamantG********* M****
Intimat PârâtAdmite cererea de apel formulată de apelanta-reclamantă CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A JUDEŢULUI BRAŞOV în contradictoriu cu intimata - pârâta G********* M****, împotriva sentinţei civile nr. 4422/23.07.2020, pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul civil nr. 20073/197/2019, pe care o modifică în tot, în sensul că: Admite acţiunea civilă formulată de reclamanta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A JUDEŢULUI BRAŞOV în contradictoriu cu pârâta G********* M**** şi, pe cale de consecinţă: Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 92,51 lei reprezentând 40 % din contravaloarea medicamentelor suportate de CASJ Braşov în baza prescripţiilor medicale, ca urmare a faptului că pârâta a beneficiat necuvenit de prevederile programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă a medicamentelor pentru pensionarii cu venituri realizate numai din pensii. Obligă pârâta să plătească reclamantei accesorii (dobânzi şi penalităţi) calculate în conformitate cu prevederile art. 731 din Legea nr. 500/2002, de la data de 03.09.2019 şi până la plata integrală a debitului principal. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 13.01.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin.(2) Cod de procedură civilă.
Hotarare 9/2021 din 13.01.2021Amână pronunţarea pentru data de 13.01.2021, urmând ca aceasta să se realizeze în condiţiile art. 396 alin.2 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.12.2020Amână pronunţarea pentru data de 23.12.2020, urmând ca aceasta să se realizeze în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod proc.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor,prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.12.2020