M*** C**** P***
Inculpat1.) În baza art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen. şi art.41 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10, raportat la art. 375 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul M*** C**** P***, arestat preventiv în cauză în Penitenciarul Arad, la pedeapsa de: - 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b C.pen. pe o perioadă de 3 ani, în condiţiile art. 68 alin.1 lit. c C.pen. În baza art. 65 Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, pe durata şi în condiţiile art. 65 alin. 3 C.pen. 2.) În baza art.16 alin.1 din Legea nr.194/2011, cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal şi art. 41 alin.1 Cod penal, cu aplicare art. 396 alin 10 Cod procedură penală, condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile a avea efecte psihoactive, în formă continuată. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b C.pen., pe o perioadă de 3 ani, în condiţiile art. 68 alin.1 lit. c C.pen. În baza art. 65 alin. 1 C. pen., interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin. 1 lit. a, b Cod penal pe durata şi în condiţiile art. 65 alin. 3 C.pen. 3.) În baza art. 38 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care va adăuga sporul de 4 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare, în regim de detenţie. În baza art. 96 alin.4 Cod penal, revocă suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr.191/11.08.2020 a Tribunalului Arad, pronunţată în dosar nr. 805/108/2020, rămasă definitivă la data de 26.08.2020, prin neapelare. În baza art. 43 alin. 2 Cod penal, adaugă la pedeapsa rezultantă stabilită anterior, pedeapsa de 2 închisoare stabilită inculpatului prin sentinţa penală nr.191/11.08.2020 a Tribunalului Arad, definitivă la data de 26.08.2020, urmând astfel ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 4 luni închisoare în regim de detenţie. În baza art. 45 alin.1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a şi b Cod penal, pe o durată de 3 ani, conform art. 68 alin.1 lit. c Cod penal. În baza art. 45 alin. 5 Cod penal, pe durata şi în condiţiile art. 65 Cod penal, aplică inculpatului ca pedeapsă accesorie, interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b Cod penal de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 399 alin.1, art. 404 alin. (4) lit. a) Cod procedură penală şi art. 72 alin. 1 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii de 24 ore din datele de 16.01.2020, respectiv 22.09.2020, precum şi durata arestului preventiv din 23.09.2020 la zi. În temeiul art. 399 alin.1, art. 362 alin.2 şi art. 404 alin. 4 lit. b Cod procedură penală, menţine măsura arestului preventiv a inculpatului pe o perioadă de 60 zile începând cu data pronunţării prezentei. În temeiul art. 404 alin. 4 Cod procedură penală, menţine măsurile asigurătorii luate în faza de urmărire penală prin ordonanţa din data de 25.09.2020 ale DIICOT- B.T.Arad. În temeiul art.112 alin.1 lit. f Cod penal raportat la art.16 Legea nr.143/2000 dispune confiscarea, în vederea distrugerii, a următoarelor cantităţi de droguri: - 4,32 grame Cannabis şi 0,71 grame substanţă pulverulentă ce conţine 3- MMC rămase în urma analizelor de laborator, ambalate şi sigilate cu sigiliul tip M.A.I. cu seria 19070 şi predate organelor de poliţiei din cadrul SCCO Arad; - 4,34 grame Cannabis, rămasă în urma analizelor de laborator, ambalate şi sigilate cu sigiliul tip M.A.I. cu seria 19064 şi predată organelor de poliţiei din cadrul SCCO Arad; - 8,99 grame Cannabis, rămasă în urma analizelor de laborator, ambalată şi sigilată cu sigiliul tip M.A.I. cu seria 19064 şi predată organelor de poliţiei din cadrul SCCO Arad; - 09,64 grame Cannabis, rămasă în urma analizelor de laborator, ambalată şi sigilată cu sigiliul tip M.A.I. cu seria 19064 şi predată organelor de poliţiei din cadrul SCCO Arad, - de 5895,37 grame Cannabis grame (proba litigiu) şi 6,32 grame Cannabis (contra probă din proba litigiu), rămase în urma analizelor de laborator, au fost ambalate şi sigilate cu sigiliul tip M.A.I. cu seria 19064 şi predate organelor de poliţie din cadrul SCCO Arad; - 564,41 grame Cannabis grame(proba nr.1), 6,27 grame Cannabis(contra probă din proba nr.1), 49,79 grame substanţă pulverulentă ce conţine Eutylone(proba nr.2), 5,06 grame substanţă pulverulentă ce conţine Eutylone(contra probă din proba nr.2), 108,58 grame substanţă pulverulentă ce conţine3-Methylmethcathione (proba nr.3) şi 5,06 grame substanţă pulverulentă ce conţine Eutylone (contra probă din proba nr.3), rămase în urma analizelor de laborator, au fost ambalate şi sigilate cu sigiliul tip M.A.I. cu seria 19064 şi predate organelor de poliţie din cadrul SCCO Arad; În baza art.112 alin.1 lit. b Cod penal, confiscă, în vederea distrugerii, cântarul electronic de culoare maro, un cântar electronic de culoare negru şi un grinder de culoare albastru, bunuri care au fost folosite la săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului M*** C**** P***. În temeiul art. 112 alin.1 lit. e Cod penal, dispune confiscarea de la inculpat a următoarelor sume de bani: - 350 lei de la inculpatul M*** C**** P***, sumă obţinută în urma vânzării de droguri către colaboratorul sub acoperire, - 200 lei de la inculpatul M*** C**** P***, sumă obţinută în urma vânzării de droguri către colaboratorul sub acoperire, - 400 lei de la inculpatul M*** C**** P***, sumă obţinută în urma vânzării de droguri către colaboratorul sub acoperire, - 50 lei de la inculpatul M*** C**** P***, sumă obţinută în urma vânzării de droguri către colaboratorul sub acoperire. În baza art. 7 alin.1 din Legea nr.76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea stabilirii profilului genetic şi stocării în S.N.D.G.J. În baza art. 5 alin.5 din Legea nr.76/2008 inculpatul va fi informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru stocarea în S.N.D.G.J. În baza art. 398 şi art. 274 alin. (1) Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 7200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 18 noiembrie 2020.
Hotarare 352/2020 din 18.11.2020