Dosar 2010/115/2020 din 16.11.2020

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2010/115/2020
Data dosar:
16.11.2020
Instanta:
Tribunalul Caraș Severin
Departament:
Sectia I Civila
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.03.2021 la ora 11:00

    Complet: C24 (0) - CIVIL
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Caraş-Severin, în numele membrei de sindicat Bar Simona-Melania, în contradictoriu cu pârâţii Colegiul Naţional „Traian Lalescu” Reşiţa, şi Şcoala Gimnazială „Mihai Peia” Reşiţa. Obligă pârâtul Colegiul Naţional „Traian Lalescu” Reşiţa să-i calculeze şi să-i plătească membrei de sindicat Bar Simona-Melania diferenţele salariale rezultate din neaplicarea la salariul de bază aflat în plată a majorărilor/creşterilor salariale cuvenite pentru gradaţia de merit, începând cu data de 01.07.2017 şi până la data pronunţării prezentei hotărâri, diferenţe salariale ce urmează a fi actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective. Obligă pârâtul Colegiul Naţional „Traian Lalescu” Reşiţa să-i plătească membrei de sindicat Bar Simona-Melania dobânda legală penalizatoare aferentă acestor diferenţe salariale, începând cu data naşterii fiecărui drept salarial şi până la data plăţii efective. Obligă pârâtul Colegiul Naţional „Traian Lalescu” Reşiţa să-i calculeze membrei de sindicat Bar Simona-Melania majorările/creşterile salariale cuvenite pentru gradaţia de merit raportat la salariul de bază aflat în plată, începând cu data pronunţării prezentei hotărâri şi până la modificarea stării de fapt sau a dispoziţiilor legale în materie. Obligă pârâta Şcoala Gimnazială „Mihai Peia” Reşiţa să-i calculeze şi să-i plătească membrei de sindicat Bar Simona-Melania diferenţele salariale rezultate din neaplicarea la salariul de bază aflat în plată a majorărilor/creşterilor salariale cuvenite pentru gradaţia de merit şi pentru dirigenţie, începând cu data de 01.01.2017 şi până la data pronunţării prezentei hotărâri, diferenţe salariale ce urmează a fi actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective. Obligă pârâta Şcoala Gimnazială „Mihai Peia” Reşiţa să-i plătească membrei de sindicat Bar Simona-Melania dobânda legală penalizatoare aferentă acestor diferenţe salariale, începând cu data naşterii fiecărui drept salarial şi până la data plăţii efective. Obligă pârâta Şcoala Gimnazială „Mihai Peia” Reşiţa să-i calculeze membrei de sindicat Bar Simona-Melania majorările/creşterile salariale cuvenite pentru gradaţia de merit şi pentru dirigenţie raportat la salariul de bază aflat în plată, începând cu data pronunţării prezentei hotărâri şi până la modificarea stării de fapt sau a dispoziţiilor legale în materie. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Caraş-Severin. Pronunţată în şedinţă publică la 11.03.2021.

    Hotarare 322/2021 din 11.03.2021
  • Sedinta din data de 11.02.2021 la ora 11:00

    Complet: C24 (0) - CIVIL
  • Amână cauza

    Dispune efectuarea unor adrese către pârâţi, pentru a comunica dacă s-a acordat pe seama reclamantei sporul de dirigenţie, de 10%, începând cu data de 01.07.2017 şi până la data introducerii acţiunii - 16.11.2020, şi gradaţia de merit pentru aceeaşi perioadă, în caz afirmativ urmând a depune înscrisuri doveditoare. Pentru ca pârâţii să răspundă la adresele instanţei, Amână judecarea cauzei la 11 martie 2021.

    Incheiere de sedinta din 11.02.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD