S* C******* J******** A** S*** S*
PârâtP****** I****
ReclamantRespinge excepţia invocată de pârâta COMPANIA JUDEŢEANĂ APA SERV S.A Piatra Neamţ privind prescripţia dreptului material la acţiune pentru capătul de cerere ce vizează plata primei pentru Ziua Lucrătorului din Serviciile Publice de Alimentare cu Apă şi Canalizare pentru anul 2018. Admite, în parte, acţiunea precizată formulată de reclamantul P****** I**** în contradictoriu cu pârâta COMPANIA JUDEŢEANĂ APA SERV S.A Piatra Neamţ şi în consecinţă: Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 610 lei (cuantum brut), reprezentând prima pentru Ziua Lucrătorului din Serviciile Publice de Alimentare cu Apă şi Canalizare pentru anul 2018. Respinge, ca rămas fără obiect, plata primei aferente anului 2019. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se poate depune de partea interesată la Tribunalul Neamţ, Secţia I Civilă şi de Contencios Administrativ. Pronunţată astăzi, 22.03.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 324/2021 din 22.03.2021Amână pronunţarea la data de 22.03.2021, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Pronunţarea s a făcut azi, 08.03.2021, în şedinţă publică.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.03.2021Pentru emiterea unei adrese către pâtâtă prin care i se va solciita să facă dovada plăţii sumelor despre care face vorbire în precizările depuse pentru acest termen de judecată; să facă dovada aprobării contului de profit pe anul 2019 în Adunarea Generală a Acţionarilor şi să precizeze dacă în cursul anilor 2016 - 31 dec. 2019 reclamantul a avut vreo întrerupere a activităţii, se va acorda un nou termen de judecată;
Incheiere de sedinta din 09.12.2020Pentru a se comunica către pârâtă precizările depuse de reclamant, prin apărător ales, în şedinţă publică, s-a dispus acordarea unui nou termen de judecată;
Incheiere de sedinta din 22.09.2020