H******** M***** F******
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) Cod Procedură Penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis în dosar nr. 2848/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, precum şi competenţa instanţei pentru judecarea cauzei, legalitatea administrării probatoriului şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul H******** M***** F******, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, prevăzută de art. 334 alin. 1 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal, urmând a se stabili termen de judecată după rămânerea definitivă a prezentei încheieri, pentru când se citează inculpatul. În temeiul dispoziţiilor art. 275 al. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 11 iunie 2020.
Incheierefinalacamerapreliminara460/2020 din 11.06.2020Repune cauza pe rol, inculpatul având la dispoziţie un nou termen de 20 de zile, pentru formularea de cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, care curge de la 15.05.2020, data încetării stării de urgenţă. Dată în şedinţa camerei de consiliu din data de 18.05.2020.
Incheiere de sedinta din 18.05.2020