B**** I*** D*****
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. 2 şi 10 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul B**** I*** D*****, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, în stare de recidivă postexecutorie, prevăzute de art.336 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 43 alin. 5 C.pen. şi art. 396 alin. 10 C.pr.pen., la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3000 lei (300 zile X 10 lei). Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 Cod penal respectiv 64 Cod penal privind înlocuirea sancţiunii amenzii cu închisoarea respectiv cu munca neremunerată în folosul comunităţii. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei snetinţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.10.2021.
Hotarare 163/2021 din 19.10.2021Din lipsă de timp pentru deliberare, amânat pronunţarea la data de 19.10.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.10.2021Din lipsă de timp pentru deliberare, amânat pronunţarea la data de 12.10.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.09.2021Având nevoie de timp pentru deliberare, amânat pronunţarea la data de 28.09.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.09.2021Amână cauza la data de 09.09.2021, interval orar 9:30-11:30, pentru a da posibilitate inculpatului să depună la dosar înscrisuri în circumstan?iere.
Incheiere de sedinta din 13.05.2021Amână cauza la data de 13.05.2021, interval orar 9:30-11:30, în vederea citării inculpatului cu mandat de aducere, având în vedere lipsa nejustificată a acestuia.
Incheiere de sedinta din 01.04.2021