F******* D** O*****
PetentI***** B***** - P****** M*** F****** - B*
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de contravenientul F******* D** O*****, în contradictoriu cu intimatul IPJ Braşov –BPR DEN Făgăraş, împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare al contravenţiilor seria PBVX nr. 0322961 întocmit la data de 20.06.2020, prin care petentul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în sumă de 1305 lei şi sancţiunea complementară a reţinerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, pentru săvârşirea contravenţiei prev. de art.121 alin.1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 privind circulaţia rutieră pe drumurile publice. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecătoria Făgăraş. Pronunţată azi, 28 octombrie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Hotarare 1249/2020 din 28.10.2020Amână pronunţarea pentru data de 28 octombrie 2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.10.2020