P******* M*********** B******** R*********** L**** D* C**** P******* G******
ReclamantB******* R***
PârâtAdmite cererea. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe durata de 75 de ore în raza unităţii administrativ-teritoriale în care pârâtul îşi are domiciliul sau reşedinţa, având în vedere pregătirea profesională şi starea sănătăţii acestuia. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cale de atac care se depune la Judecătoria Sectorului 5. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 22 martie 2021.
Hotarare 2466/2021 din 22.03.2021- stabilire termen de judecată
Având în vedere Hotărârea Colegiului de conducere al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti din data de 21.11.2020 prin care s-a decis amânarea cauzelor, inclusiv a celor aflate în faza premergătoare stabilirii primului termen de judecată, dacă grefierul de şedinţă este infectat cu virusul SARRS-COV-2 sau contact direct la unei persoane infectate, şi faţă de împrejurarea că dna grefier Andra- Diana Căruţaşiu se află în această din urmă situaţie, se va acorda un nou termen administrativ la data de 11 decembrie 2020, fără prezenţa părţilor.
Pentru comunicarea cererii şi a înscrisurilor către pârât în vederea depunerii întâmpinării. S-a acrodat termen administrativ, fără prezenţa părţilor, la data de 27.11.2020.