K***** I***** I********** R* S*
ReclamantN****** M****
PârâtAdmite, în parte, cererea de valoare redusă. Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 317,32 lei reprezentând contravaloare facturi precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare aferente sumei de 317,32 lei începând cu data de 20.11.2017 şi până la achitarea efectivă a debitului. Obligă pârâtul să plătească reclamantei penalităţi contractuale de întârziere în cuantum de 81,46 lei. Respinge, ca neîntemeiată, cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 580 lei reprezentând despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului precum şi cererea de obligare a pârâtului la plata în continuare a penalităţilor contractuale de întârziere aferente debitului principal. Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se va depune, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Cluj-Napoca. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 26 ianuarie 2021.
Hotararecameraconsiliu934/2021 din 26.01.2021