C***** E***** B*** (******** S***
ReclamantM***** N****** F*****
PârâtM***** R***** I*****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantă. În temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizează Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (11) - (13) şi art. 4 alin. (3)-(4) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în modificarea adusă prin Legea nr. 52/2020 şi a Legii nr. 52/2020 în ansamblul său. Fără cale de atac în ceea ce priveşte soluţia de sesizare a Curţii Constituţionale. În baza art. 413 alin. (1) pct. 1 NCPC, suspendă judecarea contestaţiei formulată de reclamanta CREDIT EUROPE BANK (ROMANIA) SA în contradictoriu cu pârâţii M***** N****** F***** şi M***** R***** I*****, până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate şi publicarea deciziei Curţii Constituţionale a României în Monitorul Oficial. Cu drept de recurs separat, pe toată durata suspendării. Cererea de recurs şi motivele recursului se depun, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti. Pronunţată astăzi, 18.06.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere suspendare din 18.06.2021Amână pronunţarea la data de 18.06.2021 când soluţia se va pune la dispoziţia părţilor de grefa instanţei. Pronunţată astăzi, 11.06.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de grefa instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.06.2021