Dosar 2032/86/2020 din 03.07.2020

contestaţie decizie de pensionare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2032/86/2020
Data dosar:
03.07.2020
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
contestaţie decizie de pensionare
Categorie:
Asigurari sociale
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.12.2021 la ora 09:00

    Complet: C6F AS civil
  • Respingerea cererii

    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei Comisia de Contestaţii din cadrul MAI invocată prin întâmpinare. Respinge, ca neîntemeiată, acţiunea având ca obiect „contestaţie decizie de pensionare” formulată de contestatorul Latkolic Lucian - Marcel în contradictoriu cu intimatele Casa de Pensii Sectorială a MAI şi Comisia de Contestaţii din cadrul MAI. Respinge, ca neîntemeiată, cererea contestatorului de obligare a intimatelor la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 07.12.2021.

    Hotarare 2374/2021 din 07.12.2021
  • Sedinta din data de 23.11.2021 la ora 09:00

    Complet: C6F AS civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 07.12.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.11.2021

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.11.2021
  • Sedinta din data de 16.11.2021 la ora 9:00

    Complet: C6F AS civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 23.11.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 16.11.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.11.2021
  • Sedinta din data de 08.12.2020 la ora 9:00

    Complet: C6F AS civil
  • Alte cauze

    În baza art. 520 alin. 4 Cod procedură civilă, suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea sesizării din dosarul nr. 2970/1/2020 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării, recursul urmând a fi depus la Arhiva Secţiei I civilă a Tribunalului Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 08.12.2020.

    Incheiere suspendare din 08.12.2020
  • Sedinta din data de 03.11.2020 la ora 9:00

    Complet: C6F AS civil
  • Amână cauza

    Încuviinţează proba cu înscrisurile depuse la dosar. Se vor emite adrese către intimate pentru a depune la dosar actele care au stat la baza emiterii deciziei nr. 209900 din 07.04.2020, respectiv hotărârii nr. 21050 din 25.06.2020. Amână judecarea cauzei pentru data de 08 decembrie 2020, ora 9,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, în cazul intimatelor fiind incidente dispoziţiile art. 229 alin. (1) Cod procedură civilă.

    Incheiere de sedinta din 03.11.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD