G********* A******
ReclamantC****** D* E******* A P********** A***** C* H***************** J******* B****
PârâtAdmite cererea. Anulează certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 2063/09.07.2020 emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap. Obligă pârâta Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap la încadrarea reclamantei în grad de handicap grav – fără asistent personal pe durata valabilităţii certificatului menţionat, cu acordarea drepturilor aferente pentru perioada de valabilitate avută în vedere la emiterea certificatului de încadrare contestat în prezenta cauză. Obligă pârâta D.G.A.S.P.C. la plata către reclamantă a indemnizaţiei lunare aferente gradului de handicap grav -fără asistent personal începând cu data de 01.08.2020 precum şi la plata dobânzii legale. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare cale de atac care se va depune la Tribunalul Bacău – Secţia a II –a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 25.11.2020.
Hotarare 668/2020 din 25.11.2020Amână pronunţarea la data de 25.11.2020. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, AZI, 11.11.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.11.2020