C*********** E****
InculpatÎn temeiul art. 336 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul C*********** E****, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea, la data de 04.09.2020, a infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului. În temeiul dispoziţiilor art. 67 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi i) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a conduce autovehicule, pe o perioadă de 2 (doi) ani. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi i) Cod penal. În baza art. 88 alin. 3 Cod penal, revocă amânarea aplicării pedepsei de 8 (opt) luni închisoare, dispusă prin sentinţa penală nr. 155/19.10.2018 a Judecătoriei Ineu, în dosar nr. 1286/246/2018, definitivă prin neapelare la data de 06.11.2018 (pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal) şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei. În baza art. 88 alin. 3 Cod penal, art. 39 alin. 1 lit. b), contopeşte pedeapsa de 9 luni închisoare din prezenta cauză cu pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată ca urmare a revocării amânării, în sensul că aplică pedeapsa cea mai grea, de 9 luni închisoare la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă cu închisoarea, respectiv un spor de 2 luni şi 20 zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 11 (unsprezece) luni şi 20 (douăzeci) zile închisoare. În baza art. 45 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi i) Cod penal, respectiv, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a conduce autovehicule, pe o perioadă de 2 (doi) ani. În baza art. 68 alin. 1 lit. c) Cod penal, pedeapsa complementară se execută după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 45 alin. 5 Cod penal, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi i) Cod penal, ca pedeapsă accesorie. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 700 lei, reprezentând cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.02.2021.
Hotarare 401/2021 din 23.02.2021