V***** I****
InculpatÎn baza art. 335 alin. 2 C.pen cu aplic. art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul V***** I**** la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul de către o persoană având dreptul de a conduce suspendat (fapta din 26.07.2019). În baza art. 335 alin. 2 C.pen cu aplic. art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul V***** I**** la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul de către o persoană având dreptul de a conduce suspendat (fapta din 28.07.2019). În baza art. 97 alin 1 C pen, anulează suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 102/26.06.2020, pronunţată de Judecătoria Calafat în dos. nr. 2229/201/2019, definitiva prin neapelare la data de 27.07.2020. În baza art. 40 alin. 1 C.pen rap. la art. 38 alin. 1 C.pen combinat cu art. 39 alin. 1 lit. b C.pen aplică inculpatului V***** I**** pedeapsa cea mai grea, respectiv 1 an închisoare, la care se adaugă un spor de 4 luni închisoare, reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate (6 luni + 6 luni), urmând ca inculpatul să execute 1 an şi 4 luni închisoare. În baza art. 97 alin. 2 rap. la art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare sub supraveghere, stabilind termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni conform dispoziţiilor art. 92 C.pen., care curge de la data 27.07.2020, conform art. 97 alin. 2 teza a II-a C.pen. În baza art. 93 alin. (1) C.pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C.pen. impune condamnatului să frecventeze unul din programele de reintegrare derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei municipiului Calafat, jud. Dolj, pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare. În baza art. 404 alin. 2 C.pr.pen. şi art. 91 alin. 4 C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă pe inculpat la plata către stat a sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la data comunicării copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.11.2020.
Hotarare 252/2020 din 19.11.2020Fixează termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 19.11.2020
Incheiere de sedinta din 10.11.2020