C********* M****
InculpatC********* C******* E****
Persoana vătămatăS******* J******* D* A******** N****
Parte civilăÎn baza art. 346 alin. (2) Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul nr.596/P/2019 din data de 08.12.2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz privind pe inculpatul C********* M**** – , cu antecedente penale – nu atrag starea de recidivă sau pluralitate intermediarăpentru săvârşirea infracţiunii de violen?ă în familie, faptă prevăzută de art. 199, rap. la art. 193 alin. 2 din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 din C. pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul C********* M****. În temeiul art. 272 Cod procedură penală, dispune avansarea sumei de 627 lei, reprezentând onorariul apărătorului care a asigurat din oficiu asistenţa juridică a inculpatului în procedura de Cameră preliminară, din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Neamţ (pentru d-nul avocat Labiş Marius Constantin – delegaţie pentru asistenţa judiciară obligatorie nr. 874/17.12.2020). Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu, azi, 20.01.2021.
Incheierefinalacamerapreliminara26/2021 din 20.01.2021