C****** V*****
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite acţiunea. Anulează decizia nr. 186525/28.11.2019 privind aplicarea prevederilor art. 1691 din legea nr. 263/2010, emisă de Casa Locală de Pensii Sector 2. Anulează decizia nr. 186525/28.11.2019 privind aplicarea prevederilor art. 1692 din legea nr. 263/2010, emisă de Casa Locală de Pensii Sector 2. Obliga intimata să emită noi decizii de pensie în aplicarea dispoziţiilor art. 1691 şi art. 1692 din legea nr. 263/2010, prin care să stabilească punctajul mediu anual cuvenit contestatorului pornind de la un număr de 74,0492 puncte şi un punctaj mediu anual de 3,70246 cuvenite la data de 31.12.2015. Obligă intimata la plata diferenţelor de drepturi de pensie cuvenite contestatorului conform prezentei hotărâri începând cu data de 01.10.2018, ce se vor actualiza cu indicele de inflaţie la data achitării efective. Obligă intimata să plătească contestatorului suma de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi asigurări sociale. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.06.2020.
Hotarare 2054/2020 din 22.06.2020Amână pronunţarea la data de 22.06.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.06.2020Suspendat în baza art. 42 alin. 6 din Decretul Preşedintelui României 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României pe toată perioada stării de urgenţă.
Rezolutie din 06.04.2020