S********* I**
PetentI************ D* P****** A* J******** A**** - S******** R*****
IntimatAdmite plângerea. Anulează procesul-verbal seria PAGW nr. 0287801/30.01.2020. Exonerează petentul de la plata amenzii contravenţionale în cuantum de 1305 lei şi înlătură măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru perioada de 90 de zile. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 23.10.2020
Hotarare 5623/2020 din 23.10.2020Încuviinţează petentului proba cu înscrisuri şi proba testimonială în cadrul căreia să fie audiat martorul B M, care se va cita la adresa de domiciliu indicată la fila 12 din dosar. Încuviinţează intimatului proba cu înscrisuri solicitată prin intermediul întâmpinării. Acordă termen în cunoştinţă atât petentului cât şi intimatului, în temeiul dispoziţiilor art. 229 alin. 1 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 23.10.2020, completul 5-6 civil, sala nr.1, vineri, ora 14.20. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 Iulie 2020.
Incheiere de sedinta din 31.07.2020