C******** L**** B****** D******* F****** B****** P*** R**** L****
PetentS****** L****
IntimatAdmite cererea formulată de petentul Direcţia Fiscală Braşov, instituţie publică aflată în subordinea Consiliului Local Braşov, în contradictoriu cu intimat-contravenient S****** L**** Si in consecinţă dispune: 1. Obligarea contravenientului pârât S****** L****, la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 24 ore, ca urmare a transformării sancţiunii contravenţionale aplicată prin PV nr. 0004559/21-11-2013 în sumă de 500 lei. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere care se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă. Pronun?ată în condi?iile art. 402 C. pr. civ., azi, 01-04-2021.
Hotarare 2737/2021 din 01.04.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 01.04.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 16.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.03.2021