L***** L***** M****
InculpatD**** B********** M****
Parte civilăA***** L*** R***** G******* R****
IntimatÎn temeiul art. 278 Cod procedură penală dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul Sentin?ei Penale nr. 134 din data de 19 noiembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Mureş, în dosarul nr. 2068/102/2016, în sensul că alineatul 1-2 al minutei şi dispozitivul sentinţei penale amintite va avea următorul conţinut: „În temeiul art. 396 alin. (1) ?i (2) Cod procedură penală, condamnă inculpatul LLM, la pedeapsa închisorii de 2 ani ?i 9 luni, pentru săvâr?irea infrac?iunii de evaziune fiscală în formă continuată (26 acte materiale), faptă prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) Cod penal. În temeiul art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, art. 65 alin. (1) şi (2) Cod penal din 1969, interzice inculpatului LLM cu titlu de pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) Cod penal din 1969, respectiv al dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice ?i al dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator sau de a avea calitatea de asociat în cadrul oricărei societăţi comerciale înregistrate la ONRC, pe o perioadă de 2 ani”. Celelalte dispoziţii cuprinse în Sentinţa Penală nr. 134 din data de 19 noiembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Mureş, în dosarul nr. 2068/102/2016, rămân neschimbate. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţa publică, azi 20 noiembrie 2020.
Incheiere finala dezinvestire din 20.11.2020