R**** A******* E********** D********* P***** S* P***** C********
ReclamantI*** S***** V*******
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta *** în contradictoriu cu pârâtul ***. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 984,81 lei, reprezentând contravaloare utilităţi pentru perioada aprilie 2019 – septembrie 2019, precum şi la plata penalităţilor de întârziere aferente, în cuantum de 0,2 % pe zi, de la scadenţa fiecărei facturi în parte până la achitarea integrală a debitului principal. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a penalităţilor de întârziere pentru plata cu întârziere a contravalorii chiriei aferente lunilor aprilie – iulie şi septembrie, în cuantum de 0,5% pe zi, de la data scadenţei prevăzută în contract până la data plăţii. Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 131,53 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru proporţională cu pretenţiile admise. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 02.11.2020.
Hotarare 9501/2020 din 02.11.2020Conform dispoziţiilor art. 396 alin. (1) şi (2) C.proc.civ., amână pronunţarea la data de 02.11.2020, soluţia aducându-se la cunoştinţă prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei astăzi, 23.10.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.10.2020În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C.proc.civ., amână pronunţarea pentru data de 23.10.2020, când aceasta va avea loc prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08.10.2020 .
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.10.2020Repune cauza pe rol. Stabileşte termen de judecată la data de 08.10.2020, C2, ora 16:00, sala 4, pentru când părţile vor fi citate. Reclamanta se va cita cu menţiunea de a depune pentru termenul de judecată acordat dovada plăţilor efectuate de pârât, conform susţinerilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 24.08.2020.
Incheiere de sedinta din 24.08.2020În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C.proc.civ., amână pronunţarea pentru data de 24.08.2020, când aceasta va avea loc prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06.08.2020 .
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.08.2020