P** T*** C****** C******
ReclamantI************ T********* D* M**** M********
PârâtCamera de consiliu. Respinge cererea de lămurire a hotărârii formulată de către reclamanta P.-T.C., în contradictoriu cu pârâtul I.T.M.MARAMUREŞ. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 18 ianuarie 2023.
Hotarare completaredispozitiv din 18.01.2023Termen acordat în vederea deliberării şi pentru a da părţilor posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise. Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.01.2023Admite acţiunea formulată de către reclamanta P.-T.C.C., în contradictoriu cu pârâtul I.T.M.MARAMUREŞ, şi, în consecinţă: Obligă pârâtul să emită decizia de salarizare prin care să stabilească salariul de bază în favoarea reclamantei, începând cu data de 01.02.2020, la nivelul salariului maxim aflat în plată la nivelul inspectoratelor teritoriale de muncă pentru funcţia de consilier juridic, clasa I, gradul profesional superior, gradaţia 5, respectiv la nivelul sumei de 6.934 lei lunar. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumelor de bani, actualizate potrivit ratei inflaţiei, reprezentând diferenţa dintre salariul cuvenit începând cu data de 01.02.2020 şi cel efectiv plătit, cu dobânda legală calculată până la data plăţii efective. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 22 septembrie 2021.
Hotarare 1259/2021 din 22.09.2021Termen acordat în vederea deliberării şi pentru a da părţilor posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise. Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.09.2021Termen acordat pentru a se comunica cu părţile lipsă înscrisurile depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 31.03.2021