L***** A**
ApelantL***** G*******
ApelantB****** V*****
Intimat ReclamantB****** M****
Intimat ReclamantP******* M****
IntimatRespinge cererea de repunere pe rol formulată de apelanţii L.A. şi L.G. Admite excepţia de perimare a cererii de apel, invocată din oficiu. Constată perimată cererea de apel formulată de apelanţii L.A. şi L.G., în contradictoriu cu intimaţii B.V. şi B.M, P.M. şi V.H, cu domiciliul necunoscut, prin curator avocat Ş.C, împotriva sentinţei civile nr. 1973 din 12.07.2017, pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmaţiei în dosarul nr. 2073/307/2016. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, la Curtea de Apel Cluj. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Maramureş, Secţia I Civilă. Pronunţată azi, 17 ianuarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 12/2023 din 17.01.2023Amână pronunţarea în cauză şi stabileşte că pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.01.2023Având în vedere că apelanţii au formulat recurs împotriva încheierii de suspendare din data de 11.05.2022 pronunţată în prezenta cauză
Incheiere de sedinta din 12.10.2022Anulează ca netimbrată cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de apelanţii LA şi LG. MENŢINE suspendarea judecăţii apelului declarat de către apelanţii LA şi LG, împotriva sentinţei civile nr. 1973 din 12.07.2017 pronunţate de către Judecătoria Sighetu Marmaţiei în dosarul nr. 2073/307/2016, având ca obiect uzucapiune. Cu drept de recurs cat timp durează suspendarea cursului judecării procesului. Cererea de recurs se va depune la Tribunal Maramureş – Secţia I Civilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.05.2022.
Incheiere suspendare din 11.05.2022În temeiul prevederilor art. 242 alin. 1 Cod procedură civilă suspendă judecarea apelului declarat de către apelanţii LA şi LG, împotriva sentinţei civile nr. 1973 din 12.07.2017 pronunţate de către Judecătoria Sighetu Marmaţiei în dosarul nr. 2073/307/2016, având ca obiect uzucapiune, până la îndeplinirea de către apelanţi a obligaţiei de a face dovada achitării remuneraţiei curatorului numit în cauză pentru intimaţii cu domiciliul necunoscut. Cu drept de recurs cat timp durează suspendarea cursului judecării procesului. Cererea de recurs se va depune la Tribunal Maramureş – Secţia I Civilă. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 29 septembrie 2021.
Incheiere suspendare din 29.09.2021pentru a se soluţiona cererea de reexaminare
Incheiere de sedinta din 02.06.2021pentru a se soluţiona cererile de reexaminare formulate de apelanţi
Incheiere de sedinta din 07.04.2021Respinge cererea de ajutor public judiciar formulată de către apelanta LA, având ca obiect acordarea ajutorului public judiciar în modalitatea desemnării unui avocat pentru asigurarea asistenţei judiciare gratuite. Respinge cererile de ajutor public judiciar formulate de către apelanţii LG şi LA, având ca obiect acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii apelanţilor LG şi LA de la plata remuneraţiei provizorii stabilite pentru curatorul special desemnat în procedura citării prin publicitate, dl av. Şpan Claudiu. Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de reexaminare se depune la Tribunalul Maramureş, Secţia I Civilă. Pronunţată azi, 24.02.2021 în şedinţă publică.
Incheiere de sedinta din 24.02.2021În vederea soluţionării cererii de ajutor public judiciar, s-a dispus amânarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 13.01.2021În vederea soluţionării cererii de ajutor public judiciar formulate de apelanta LA, s-a dispus amânarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 21.10.2020