C******* C*****
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamanta C******* C***** în contradictoriu cu pârâta C*** D* P***** A M*********** B******** . Anulează decizia de pensionare nr. 192857/12.06.2020 emisă de pârâta. Obliga pârâta C*** D* P***** A M*********** B******** sa emită o decizie, prin care sa stabilească pensia cuvenita reclamantei , retroactiv, începând cu data de 17.11.2019 cu luarea in considerare şi a sporului pentru lucru sistematic peste program în procent de 25 % menţionat in adeverinţa nr.7/06.04.2015 emisă de SC GENERAL CONSTRUCT SA . Obligă pârâta C*** D* P***** A M*********** B******** la plata către reclamantă a sumelor reprezentând diferenţa dintre pensia cuvenită, potrivit prezentei sentinţe şi cea efectiv încasată în perioada de la 17.11.2019 la zi. Respinge în rest acţiunea ,ca neîntemeiată . Cu apel în 30 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a. Pronunţată azi 25.02.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.
Hotarare 1398/2021 din 25.02.2021Amânat pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse de partea adversă la dosar
Incheiere de sedinta din 28.01.2021Amânat pentru a se depune înscrisurile necesare soluţionării cauzei
Incheiere de sedinta din 10.12.2020Amânat pentru a se depune înscrisurile necesare soluţionării cauzei
Incheiere de sedinta din 29.10.2020