T*** I*** C*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1, 4 şi 10 Cod procedură penală raportat la art. 83 Cod penal stabileşte pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului TOŞU ILIE-COSMIN, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „uz de armă fără drept”, prev. de art. 343 alin. 1 C.p.. În baza art. 396 alin. 1, 4 şi 10 Cod procedură penală raportat la art. 61 alin. 4 lit. b C.pen,, penală şi la art. 83 Cod penal, cu aplicarea art. 61 alin. 4 lit. b C.pen, stabileşte pedeapsa de 90 zile amendă, cu un cuantum corespunzător unei zile amenda de 10 lei, în sarcina inculpatului TOŞU ILIE-COSMIN, acesta urmând să plătească, cu titlu de amendă penală, suma de 900 lei, calculată conform art. 61 alin. 2 teza II-a C.pen., pentru săvârşirea infracţiunii de „uciderea animalelor cu intenţie, fără drept”, prev. de art. 25 alin. 1 lit. a din Legea nr. 205/2004. În baza art. 38 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 39 alin. 1 lit. d Cod penal contopeşte pedepsele stabilite mai sus, în pedeapsa de 8 luni închisoare, la care se adaugă pedeapsa de 90 zile amendă, în cuantum de 900 lei, şi stabileşte în final în sarcina inculpatului TOŞU ILIE-COSMIN pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare şi 90 zile amendă, în cuantum de 900 lei. În baza art. 83 alin. 1 C.pen. va dispune amânarea aplicării pedepsei de 8 luni închisoare şi 90 zile amendă, în cuantum de 900 lei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, calculat conform art. 84 C.pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul TOŞU ILIE-COSMIN trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit.c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Ilfov. În baza art. 404 alin. 3 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului T*** I*** C***** asupra dispoziţiilor art. 88 Cod penal cu privire la revocarea amânării aplicării pedepsei în cazul comiterii în termenul de supraveghere a unei noi infracţiuni sau în cazul în care, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege. Potrivit art. 90 alin.1 Cod penal, persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa şi nu este supusă niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită, dacă nu a săvârşit din nou o infracţiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării şi nu s-a descoperit o cauză de anulare. Atrage atenţia inculpatului T*** I*** C***** asupra prevederilor art. 63 alin. 1 C.pen., în sensul că în situaţia în care, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor amendă neexecutate se înlocuieşte cu numărul corespunzător de zile cu închisoarea, ţinând seama de partea din amendă care a fost achitată. Pune în vedere inculpatului T*** I*** C***** că potrivit art. 559 alin. 1 C.pr.pen. are obligaţia să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea din cadrul Judecătoriei Drăgăşani, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri penale. Ia act că nu există constituire de parte civilă în cauză. În baza art. 112 alin. 1 lit. b din Cod penal, dispune luarea măsurii confiscării speciale cu privire la 1(una) buc. Armă de vânătoare, cu alice, marca SILMA, cu seria 122618, cal. 12 cu husă din material textil de culoare verde, cu inscripţia „RA SPORT” şi blocator culoare albastru cu negru, cu 2 chei, aparţinând inculpatului T*** I*** C*****. În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul TOŞU ILIE-COSMIN la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care sume de 330 lei reprezintă cheltuieli efectuate în faza de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, a persoanelor vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 30 iulie 2021, la sediul Judecătoriei Drăgăşani, judeţul Vâlcea.
Hotarare 139/2021 din 30.07.2021În baza art. 391 alin. 3 Cod proc. pen., având nevoie de timp pentru a delibera, redacta şi pronunţa hotărârea, amână pronunţarea la data de 30.07.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 07.07.2021, la sediul Judecătoriei Drăgăşani, judeţul Vâlcea.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.07.2021În baza art. 391 alin. 3 Cod proc. pen., având nevoie de timp pentru a delibera, redacta şi pronunţa hotărârea, amână pronunţarea la data de 07.07.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 07.06.2021, la sediul Judecătoriei Drăgăşani, judeţul Vâlcea.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.06.2021Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 07.06.2021. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24.05.2021, la sediul Judecătoriei Drăgăşani, judeţul Vâlcea.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.05.2021Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 24.05.2021. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.05.2021, la sediul Judecătoriei Drăgăşani, judeţul Vâlcea.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.05.2021Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 10.05.2021. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.04.2021, la sediul Judecătoriei Drăgăşani, judeţul Vâlcea.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.04.2021Amână pronun?area la data de 23 aprilie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.04.2021Pentru a se depune înscrisuri în circumstanţiere, amână cauza la 07.04.2021.
Incheiere de sedinta din 10.02.2021