I***** D*** F****** A*
ReclamantV****** M******* A******
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta I***** D*** F****** A* în contradictoriu cu pârâta Vărzaru Mădălina Aurelia. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 373,83 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate şi neachitate ?i suma de 65,03 lei reprezentând contravaloarea penalităţilor de întârziere calculate conform prevederilor contractuale. Respinge în rest cererea ca neîntemeiată. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Drobeta Turnu Severin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 13.11.2020.
Hotarare 2972/2020 din 13.11.2020Amână judecarea cauzei la data de 13.11.2020, sala 6, ora 09,30. Emite adresă către reclamanta pentru a depune dovada rezilierii contractului încheiat cu pârâta precum ?i notificarea către pârâtă a rezilierii.
Incheiere de sedinta din 18.09.2020