I***** D*** F****** A*
CreditorL**** A********
DebitorAdmite, în parte, cererea. Ordonă debitorului ALEXANDRU LUNGU ca, în termen de 20 de zile, începând cu data comunicării prezentei, să achite creditoarei INTRUM DEBT FINANCE AG suma de 611,08 lei reprezentând contravaloare servicii prestate şi suma de 47,29 lei reprezentând penalităţi de întârziere. Respinge ca nefondat capătul de cerere având ca obiect obligarea la plata sumei de 4.163,68 lei reprezentând daune interese rezilierea contractului înainte de expirarea perioadei contractuale. Obligă debitorul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de a formula cerere în anulare, în termen de 10 zile, începând cu data comunicării, ce se va depune la Judecătoria Galaţi. Executorie. Pronunţată cu punerea soluţiei la dispoziţia părţilor cu mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 04.11.2020.
Hotarare 5839/2020 din 04.11.2020Amână pronunţarea la data de 04.11.2020, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 21.10.2020, cu punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.10.2020Amână pronunţarea la data de 21.10.2020, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 07.10.2020, cu punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.10.2020Amână pronunţarea la data de 07.10.2020, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 23.09.2020, cu punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.09.2020Amână pronunţarea la data de 23.09.2020, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 09.09.2020, cu punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.09.2020Amână pronunţarea la data de 09.09.2020, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 26.08.2020, cu punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.08.2020Amână pronunţarea la data de 26.08.2020, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în ?edin?ă publică, astăzi, 11.08.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.08.2020