P** M****
ReclamantV*** N****** I***
PârâtF****** A******
IntervenientF****** C****
IntervenientP****** V*******
Intervenient- în ceea ce priveşte inadmisibilitatea invocată de către reprezentantul reclamantei P** M****, referitoare la modificarea reconvenţionalei, faţă de motivele invocate de către acesta referitor la formularea reconvenţionalei şi a modificării acesteia peste termen, instanţa va califica această apărare ca reprezentând excepţia tardivităţii pe care o va respinge; - în temeiul art. 254 alin. 2 pct. 4 Cod procedură civilă, instan?a constată că înscrisurile depuse la dosar de către pârâtul-reclamant reconvenţional, prin reprezentantul convenţional al acestuia, respectiv plângerea depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin de către numitul Irimie Nicolae faţă de numitul Pop Călin şi copia a unor conversaţii purtate pe telefon, nu duc la amânarea judecăţii prezentei cauze, astfel încât nu se poate considera că acesta este decăzut din dreptul de a mai depune probe, respectiv înscrisuri; - va dispune emitere a unei adrese către Secţia de Poliţie Breaza cu solicitarea de a comunica instanţei stadiul în care se află cercetările referitoare la plângerea formulată de numitul Irimie Nicolae împotriva numitului Pop Călin. - având în vedere că pârâtul-reclamant reconvenţional V*** N****** I*** a denunţat ca fiind fals înscrisul numit „Testament” din data de 30.03.2017, iar reclamanta P** M**** stăruie să se folosească de acest înscris, deşi denunţarea ca fals a acestui înscris nu a fost retrasă, în temeiul art. 307 Cod procedură civilă, instanţa urmează a suspenda prezenta cauză, până la soluţionarea falsului; - dispune înaintarea înscrisului numit „Testament” din data de 30.03.2017 către Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin, pentru cercetarea falsului, împreună cu procesul-verbal încheiat în acest scop, cu o copie de pe prezenta încheiere de şedinţă, urmând ca o copie de pe procesul verbal şi de pe înscrisul original să rămână la dosar. Se va aduce la cunoştinţă parchetului că au fost depuse înscrisuri spre comparaţie de către celelalte părţi din dosar, care se află la grefa instanţei şi care pot fi solicitate. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 23 martie 2021.
Incheiere suspendare din 23.03.2021- dispune introducerea în cauză a mo?tenitorilor intervenientei defuncte Lungu Rafila Victoria, respectiv a numiţilor Lungu Ovidiu, Lungu Ioan-Anton, Lungu Ciprian-Gică, Lungu Adrian şi Lungu Cristian-Pascal, în calitate de intervenienţi; - citarea intervenienţilor Lungu Ovidiu, Lungu Ioan-Anton, Lungu Ciprian-Gică, Lungu Adrian şi Lungu Cristian-Pascal cu copie de pe ac?iune, modificare de acţiune, întâmpinare/cerere reconven?ională, întâmpinare la cererea reconvenţională şi modificarea cererii reconvenţionale; - pune în vedere pârâtului-reclamant reconvenţional Vasi Nicolae-Ioan, prin reprezentantul convenţional al acestuia, avocat Dimitrie Cîrţu, ca până înainte de următorul termen de judecată să depună la dosar o precizare în care să arate cum solicită a fi efectuat un eventual partaj; - prorogă pentru termenul următor pronunţarea cu privire la admisibilitatea cererii de modificare a cererii reconvenţionale, formulate de pârâtul-reclamant reconvenţional Vasi Nicolae-Ioan la data de 10.12.2020; - pune în vedere pârâtului-reclamant reconvenţional Vasi Nicolae-Ioan, prin reprezentantul convenţional al acestuia, avocat Dimitrie Cîrţu, să achite şi să facă dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 10.223,76 lei, conform art. 5 lit. a din OUG 80/2013, pentru cererea privind stabilire calitate de moştenitori şi cote, sub sancţiunea anulării ca netimbrată, taxă calculată la valoarea totală de 340.792 lei compusă din :casa în valoare de 288.852 lei, conform certificatului de atestare fiscală; teren în valoare de 49.740 lei calculată astfel: 829mp*60 lei, fiind în zonă fiscală B şi drepturi de autor, în valoare de 2.200 lei. Cu posibilitatea de a formula cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, conf. art. 6-14 din OUG nr. 51/2008, în termen de 5 zile de la primirea comunicării şi posibilitatea de a formula cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, conf. art. 39 din OUG nr. 80/2015, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate. - revenirea cu adresă către Reiffesen Bank SA, cu solicitarea de comunica instanţei dacă suma de 40.000 lei indicată, a fost ridicată anterior datei de 15 iunie 2018, sau ulterior acestei date; - depunerea la grefa instanţei, a înscrisurilor, depuse de către intervenienta Constantin Margareta, în original, respectiv trei fotografii, două plicuri şi două vederi.
Incheiere de sedinta din 09.02.2021- încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei formulată de mandatarul reclamantei, numitul Pop Călin; - emiterea unei adrese către Primăria Reghin cu solicitarea de a comunica la dosar un certificat de atestare fiscală pentru imobilul situat în mun. ....- pune în vedere reclamantei P** M**** să depună la dosar testamentul, în original, având în vedere că acesta a fost denunţat ca fals de către pârâtul Vasi Nicolae-Ioan, iar potrivit dispoziţiilor art. 304-305 Cod procedură civilă, prezentarea acestuia este necesară, precum şi să depună înscrisuri de care înţelege să se folosească în dovedirea veridicităţii acestui testament; - pune în vedere pârâtului prin reprezentant, avocat Dimitrie Cîrţu, ca în situaţia în care deţine înscrisuri suplimentare pentru dovedirea caracterului fals al testamentului, să le depună la dosar; - încuviinţează cererea formulată de către pârâtul Vasi Nicolae-Ioan, de emitere a unor adrese către unităţile bancare CEC Bank, BRD Groupe Societe Generale, Patria Credit, Raiffeisen Bank şi Banca Transilvania SA, cu solicitarea de a indica instanţei dacă au existat conturi deschise pe numele defunctei Vasi Natalia, având ...., iar în caz de răspuns afirmativ, să indice situaţia soldului de la data de 14.06.2018 până la zi, şi dispune emiterea acestora; - dispune predarea, către grefierul-şef al instanţei, a înscrisurilor originale reprezentând 4 felicitări, depuse la acest termen de judecată din partea pârâtului prin reprezentant, avocat Dimitrie Cîrţu.
Incheiere de sedinta din 15.12.2020- instanţa ia act că pârâtul V*** N****** I*** prin reprezentantul convenţional, avocat Dimitrie Cîrţu, denunţă ca fiind fals înscrisul depus odată cu modificarea de acţiune a reclamantei, existent la fila 89 dosar, intitulat „Testamen”; - instanţa ia act că mandatarul reclamantei, numitul Pop Călin, înţelege să se folosească în continuare de înscrisul denunţat ca fiind fals înscrisul depus odată cu modificarea de acţiune a reclamantei, existent la fila 89 dosar, intitulat „Testamen”; - pune în vedere pârâtului V*** N****** I*** prin reprezentantul convenţional, avocat Dimitrie Cîrţu, să depună la dosar înscrisuri sub semnătură privată care au aparţinut defunctei Vasi Natalia, în original, în vederea comparării înscrisurilor; - pune în vedere mandatarului reclamantei, numitului Pop Călin, ca până înainte de următorul termen de judecată să depună la dosar întâmpinare la cererea reconvenţională depusă la dosar din partea pârâtului, în cursul acestei dimineţi. - cu privire la cererea reconvenţională depusă la dosar din partea pârâtului Vasi Nicolae-Ioan, în vederea stabilirii masei succesorale şi achitării taxei judiciare de timbru eferente acestui petit, pune în vedere pârâtului prin reprezentantul convenţional, avocat Dimitrie Cîrţu, să depună certificat de atestare fiscală pentru imobilul care face parte din masa succesorală şi să indice bunurile care fac parte din masa succesorală şi valoarea acestora, pentru drepturile de autor, să indice valoarea cestora şi să depună un extras CF pentru teren, în vederea stabilirii taxei judiciare de timbru. - admite în principiu cererea de intervenţie formulată de numiţii F****** A******, F****** C****, P****** V*******, Lungu Rafila Victoria, Frandeş Florea, Constantin Margareta, Feier Ioan şi Gliga Ioan, aceştia devenind parte în proces în calitate de intervenien?i. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei.
Incheiere de sedinta din 17.11.2020- pune în vedere reclamantei P** M**** să achite şi să facă dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 50 lei, eferente cererii de modificare a acţiunii, sub sancţiunea anulării, ca netimbrată; - pune în vedere pârâtului V*** N****** I*** prin reprezentantul convenţional să depună în scris precizări la întâmpinarea formulată, în sensul de a se indica dacă prin intermediul acesteia se formulează o cerere reconvenţională; - comunicarea unui exemplar al cererii de intervenţie către reclamanta P** M**** pentru ca acesta să-şi exprime poziţia cu privire la cererea comunicată, iar sub rezerva admiterii în principiu a cererii de intervenţie, să depună la dosar întâmpinare; - pune în vedere pârâtului prin reprezentantul convenţional ca până la următorul termen de judecată să-şi exprime poziţia cu privire la cererea de intervenţie formulată în cauză, iar sub rezerva admiterii în principiu a cererii de intervenţie, să depună la dosar întâmpinare; - raportat la modificarea de acţiune, pune în vedere reclamantei P** M**** să indice cum înţelege stabilirea calităţii d e moştenitor pentru V*** N****** I*** având în vedere decesul lui Vasi Gheorge Dumitru şi faptul că s-a solicitat să se constate deschisă stabilirea calităţii de moştenitor doar după defuncta Vasi Natalia; - pune în vedere reprezentantului intervenienţilor, avocat Popescu Daniela Elena, să indice, sub formă de tabel, valoarea bunurilor despre care face vorbire ca fiind cuprinse în masa succesorală, în vederea stabilirii taxei judiciare de timbru, precum şi un certificat de atestare fiscală pentru imobil, în vederea stabilirii taxei judiciare de timbru, potrivit art. 5 alin. 1 din OG 80/2013. - de asemenea, pune în vedere reprezentantului intervenienţilor, să indice cum văd intervenienţii dezbaterea succesiunii şi stabilirea cotelor doar după defuncta Vasi Natalia, având în vedere decesul so?ului supravieţuitor, precum şi să depună la dosar copii lizibile după înscrisurile depuse la dosar şi să le certifice pentru conformitate cu originalul şi să achite o taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei/fiecare persoană care a formulat cerere de intervenţie, aferente cererii de intervenţie.
Incheiere de sedinta din 20.10.2020