S***** D******
ReclamantC*** T********** D* P***** B****
PârâtAdmite, în parte, cererea. Anulează decizia contestată nr. 113904/21.10.2020 emisă de intimata Casa Judeţeană de Pensii Buzău. Obligă intimata Casa Judeţeană de Pensii Buzău să emită contestatorului o altă decizie cu valorificare stagiu complet de cotizare 20 ani şi să plătească diferenţele rezultate, actualizate cu indicele de inflaţie, de la 01.10.2020 şi până la data plăţii efective a diferenţelor; să îi plătească dobânda legală penalizatoare, începând cu data înregistrării acţiunii, 03.11.2020, şi până la data plăţii efective. Obligă intimata, către contestator, la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat redus (cu TVA inclus). Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune, sub sancţiunea nulităţii, la Tribunalul Buzău. Pronunţată astăzi, 22.04.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 489/2021 din 22.04.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 22.04.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 08.04.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.04.2021Amână pronunţarea la data de 08.04.2021. Pronunţată astăzi, 25.03.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.03.2021