K***** I***** I********** R* S*
ReclamantC******* I***** D****** S****
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta K***** I***** I********** R* S*, în contradictoriu cu pârâta C******* I***** D****** S****. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 533,16 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate şi neachitate şi suma de 158,71 lei reprezentând contravaloarea penalităţilor contractuale facturate. Obligă pârâta să plătească reclamantei penalităţi de întârziere în continuare în cuantum de 0,5 % pe zi de întârziere, începând cu data de 11.12.2014, data scadenţei ultimei facturi, şi până la plata integrală a debitului principal. Respinge în rest cererea ca neîntemeiată. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Caransebeş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi data de 15.10.2020.
Hotararecameraconsiliu2081/2020 din 15.10.2020Amână pronunţarea asupra cauzei pentru data de 15 octombrie 2020. În conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (2) CPC stabileşte ca punerea soluţiei la dispoziţia părţilor să se facă prin mijlocirea grefei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.10.2020