Dosar 2111/265/2020 din 14.09.2020

tâlhărie calificată (art.234 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2111/265/2020
Data dosar:
14.09.2020
Instanta:
Judecătoria Năsăud
Departament:
Judecatoria Nasaud
Obiect:
tâlhărie calificată (art.234 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 01.04.2021 la ora 09:00

    Complet: c13 pen cam prelim fond
  • Soluţionare

    În temeiul art. 396 alin. 2 şi 10, condamnă pe inculpatul IM pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prev. 233, rap. la art. 234 alin. 1 lit. d Cod Penal. În temeiul art. 72 alin. 1 C.p., deduce durata reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu, începând cu data de 29.07.2020 şi până la data de 08.11.2021 inclusiv. În temeiul art. 66 alin. 2 C.p., interzice inculpatului IM alături de pedeapsa principală a închisorii, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi m) C.p., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a se afla în incinta localului Utzu Royal SRL din loc. Ilva Mare, nr. 281, jud. Bistriţa-Năsăud pe o perioadă de 2 (doi) ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 65 alin. 1 C.p., interzice inculpatului IM alături de pedeapsa principală a închisorii, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C.p., respectiv : şi m) C.p., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a se afla în incinta localului Utzu Royal SRL din loc. Ilva Mare, nr. 281, jud. Bistriţa-Năsăud. Pedeapsa accesorie se va executa în caz de revocare/anulare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii şi dispunerii executării pedepsei principale. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere a inculpatului IM de 3 ani şi 6 luni, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin.(1) din C.p., obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere de 3 ani, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C.p., impune inculpatului să execute obligaţia de a frecventa două programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate, programe care vor fi stabilite de consilierul de probaţiune în baza evaluării iniţiale. În baza art. 404 alin. (2) din C.p.p. rap. la art. 93, alin.3 din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Munca va fi prestată în domeniul serviciilor publice (întreţinere locuri de agrement, parcuri şi drumuri, salubrizarea localităţii, activităţi în folosul unităţilor şcolare, educative sau socio-culturale), în cadrul Primăriei com. Ilva Mare, jud. Bistriţa-Năsăud. Conform art. 91 alin. (4) din C.p. rap. la art. 404 alin. (2) din C.p.p., atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere, respectiv: - revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea şi executarea acesteia la care se adaugă eventuala pedeapsă aplicată, în regim de detenţie, în cazul în care noua infracţiune este săvârşită cu intenţie; - posibilitatea revocării suspendării executării sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea şi executarea acesteia la care se adaugă eventuala pedeapsă aplicată, în regim de detenţie, în cazul în care noua infracţiune este săvârşită din culpă. Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligaţiei impuse, anume revocarea suspendării şi dispunerea executării pedepsei. În temeiul art. 399 alin. 1 C.p.p., constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar, dispusă faţă de inculpat prin Încheierea penală nr. 7/FJ/18.02.2021 a Judecătoriei Năsăud, definitivă prin necontestare la data de 20.02.2021. Menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul IM Inculpatul va respecta, în continuare, măsurile de supraveghere şi obligaţiile stabilite prin Încheierea penală nr. 7/FJ/18.02.2021 a Judecătoriei Năsăud. În temeiul articolelor 25, alin.1 şi 397, alin.1 din Codul de procedură penală, raportat la articolul 1349 şi 1357 din Codul civil admite în parte acţiunea civilă formulată în procesul penal de persoana vătămată D***** O******, cu domiciliul în com. Lunca Ilvei, str. Muncelului, nr. 23, jud. Bistriţa-Năsăud, şi în consecinţă obligă pe inculpatul IM să plătească cu titlul de despăgubiri civile în favoarea acestei părţi civile suma de 100 lei, reprezentând daune materiale. În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpaţii I**** M****, în vederea introducerii profilului genetic al inculpaţilor în S.N.D.G.J. Obligă inculpatul I**** M**** la plata către stat a sumei de 900 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (suma de 450 lei este aferentă urmăririi penale, iar diferenţa este aferentă camerei preliminare şi judecăţii). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.04.2021.

    Hotarare 80/2021 din 01.04.2021
  • Sedinta din data de 24.03.2021 la ora 09:00

    Complet: c13 pen cam prelim fond
  • Amână pronunţarea

    Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 01.04.2021

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.03.2021
  • Sedinta din data de 27.01.2021 la ora 09:00

    Complet: c13 pen cam prelim fond
  • Amână cauza

    pentru depunerea la dosar de înscrisuri în circumstanţiere

    Incheiere de sedinta din 27.01.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD