V***** A*****
ContestatorK***** I***** P******** I********** L********* S*
IntimatAdmite contestaţia la executare formulată de contestatorul *** în contradictoriu cu intimata ***. Constată că dreptul intimatei creditoare cesionare de a solicita executarea silită a creanţei ce rezultă din titlul executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 0810290122/31.10.2008, încheiat între Banca Millenium S.A. şi contestator, este prescris. Anulează executarea silită efectuată în dosarul de executare silită nr. 1883/2020 al B.E.J. Gavrilescu Alin-Mihail. Respinge cererea de restituire taxă timbru, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 28 aprilie 2021.
Hotarare 4973/2021 din 28.04.2021Amână pronunţarea la data de 28.04.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 14.04.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.04.2021Amână pronunţarea la data de 14.04.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.03.2021administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 19.01.2021