D*** C*********
IntimatS********* N******** D* T******** F******* D* C******* C** C******* S* - S******** R******** D* T******** F******* D* C******* I*** - S**** I***
ApelantAdmite apelul declarat de contestatorul pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Cărători „C.F.R. Călători” S.A. - Sucursala Regională de Transport Feroviar de Cărători Iaşi împotriva sentin?ei civile nr. 667/24.06.2020 pronun?ate de Tribunalul Ia?i, sentin?ă pe care o schimbă, în parte, în sensul că: Respinge cererea reclamantului având ca obiect obligarea pârâtei la plata contribuţiilor către stat aferente drepturilor băneşti cuvenite reclamantului, aşa cum au fost stabilite prin sentinţa civilă nr. 872/2014 a Tribunalului Iaşi şi decizia nr. 556/2014 a Curţii de Apel Iaşi pronunţate în dosarul nr. 6928/99/2013, respectiv prin convenţia de eşalonare din 30.04.2014, conform sentinţei civile nr. 1227/2013 a Tribunalului Iaşi şi deciziei nr. 1942/2013 a Curţii de Apel Iaşi pronunţate în dosarul nr. 10677/99/2012. Respinge cererea reclamantului având ca obiect obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverinţe care să ateste plata contribuţiilor către stat aferente drepturilor băneşti cuvenite reclamantului, aşa cum au fost stabilite prin sentinţa civilă nr. 872/2014 a Tribunalului Iaşi şi decizia nr. 556/2014 a Curţii de Apel Iaşi pronunţate în dosarul nr. 6928/99/2013, respectiv prin convenţia de eşalonare din 30.04.2014, conform sentinţei civile nr. 1227/2013 a Tribunalului Iaşi şi deciziei nr. 1942/2013 a Curţii de Apel Iaşi pronunţate în dosarul nr. 10677/99/2012. Respinge cererea reclamantului având ca obiect obligarea pârâtei să întocmească pe numele reclamantului declaraţii nominale de asigurare rectificative în vederea refacerii stagiului de cotizare şi să depună aceste declaraţii la Casa Teritorială de Pensii Publice competentă. Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în primă instan?ă. Păstrează celelalte dispozi?ii ale sentin?ei apelate care nu contravin prezentei decizii. Respinge cererea intimatului reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată în apel. Definitivă. Pronun?ată azi, 11.02.2021 prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei.
Hotarare 59/2021 din 11.02.2021Amână pronun?area în cauză la data de 11.02.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.02.2021Amână pronuntarea în cauză la data de 09.02.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.01.2021Amână cauza si acordă termen la data de 26.01.2021 pentru a fi solicitate relatii de la MFP -DGAMC Bucuresti si Casa de Pensii a Municipiului Bucuresti.
Incheiere de sedinta din 08.12.2020Amână cauza la data de 08.12.2020, ora 9:00 pentru când vor fi solicitate relatii de la Casa Judeţeană de Pensii Iaşi şi Ministerul Finanţelor - ANAF. Va fi citat apelantul cu menţiunea de asi exprima un punct de vedere cu privire la exceptia rămânerii fără obiect a cererii obligării pârâtei la plata contribuiţilor către stat; la eliberarea unei adeverinte care să ateste plata contribuitilor către stat şi la întocmirea declaraţiei nominale rectificative.
Incheiere de sedinta din 03.11.2020