S******** E******
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1 şi 2 Cod pr. penală, condamnă inculpatul S******** E******, la următoarele pedepse: - 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, cu permis necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respective prev. şi ped. de art. 335 al. 2 teza 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, - 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul, având dreptul de a conduce suspendat prev. de art. art. 335 al. 2 teza 3 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, ambele cu aplicarea art. 38 al. 2 Cod penal. În baza disp. art. 38 alin. 2 şi art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, urmând să execute, în regim de detenţie, pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare. După rămânerea definitivă a hotărârii se va comunica o copie de pe dispozitivul sentinţei către I.P.J. Ia?i – Serviciul rutier, în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul inculpatul. În baza art. 274 alin. 1 Cod pr. penală obligă inculpatul la plata sumei de 2000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (1000 de lei avansa?i în cursul urmăririi penale ?i 1000 de lei în cursul judecă?ii). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 07.06.2021.
Hotarare 155/2021 din 07.06.2021De citat inculpatul cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 19.04.2021De citat inculpatul în Republica Moldova.
Incheiere de sedinta din 08.03.2021Cauza amânată pentru lipsa de procedură cu inculpatul.
Incheiere de sedinta din 11.01.2021