S* L* F****** S**
ReclamantL***** T********* N** 1 C******** M**********
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta SC LA FÂNTÂNA S.R.L., în contradictoriu cu pârâta LICEUL TEHNOLOGIC NR. 1 CÂMPULUNG MOLDOVENESC. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 2227,68 lei reprezentând contravaloare facturi fiscale, precum şi a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,1 % pe zi de întârziere de la data scadenţei şi până la plata efectivă a debitului principal. Admite în parte cererea reclamantei de privind cheltuielile de judecată şi obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti. Pronunţată la 21.01.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu387/2021 din 21.01.2021