P***** N* D******
InculpatP***** M****
InculpatA*** P*** D********* C*** N*****
Parte civilăA*** P*** A*** M********
Parte civilăA********** V***** R*****
Parte civilăSent. pen. nr. 998/30.12.2022.1.I^n temeiul art. 396 alin. 6 C.pr. pen., rap. la art. 16 al. 1 lit. f C.pr.pen. dispune i^ncetarea procesului penal pornit i^mpotriva inculpatului PD pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 452 alin. 1 lit. h C.fiscal, (comisă în data de 19.08.2017), ca efect a intervenirii prescript¸iei ra˘spunderii penale. 2.În temeiul art. 396 al. 5 rap. la art. 16 al. 1 lit. b teza I C. pr. pen., dispune achitarea inculpatei PM, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă prev. şi ped. de art. 270 al. 3 din L. nr. 86/2006 privind C.Vamal al României. În temeiul art. 397 al. 1, art. 19 şi art. 25 al. 1 C. pr. pen. raportat la art. 1357 C. civ. îl obligă pe inculpatul PD să plătească părţii civile ANAF-Autorităţii Vamale Române-Direcţia Regională Vamală Cluj suma de 28.951 lei, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi aferente, de la data naşterii datoriei (19.08.2017) şi până la data plăţii efective. În temeiul art.404 alin.1 teza finală rap.la art.25 alin.5 C.pr.p., lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă ANAF-Autorităţii Vamale Române-Direcţia Regională Vamală Cluj, în ceea ce o priveşte pe inculpata PM. În temeiul art. 112 al. 1 lit. „f” C. pen., dispune confiscarea specială a cantităţii de 2155 pachete de ţigări, din care 1970 pachete cu ţigări marca Kent cu timbru şi inscripţii în limba ucraineană ridicate din autoturismul condus de inculpatul PD, conform dovezii seria AAA nr. 0022320 ( seria P nr. 676820/21.08.2017) şi 185 pachete cu ţigări marca Marble Red fără timbru şi inscripţii în limba engleză, ridicată de la inculpata PM şi depusă la camera de corpuri delicte a STPF Maramureş, conform dovezii seria AAA nr. 0022335 (seria P nr. 676820/08.09.2017). În temeiul art. 397 al. 3 coroborat cu art. 255 C. pr. pen., dispune restituirea către PN, a autoturismului de teren marca Jeep, model Cherokee, de culoare verde, cu numărul de înmatriculare K 817 KRC, specific Marii Britanii, şi a cheii de contact, ridicate de la inculpatul PD, conform dovezii seria AAA nr. 0022866 (seria P nr. 676820/23.02.2018) şi depus la sediul STPF Maramureş. În baza art. 275 alin 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30 decembrie 2022.
Hotarare 998/2022 din 30.12.2022Amână pronunţarea la data de 30.12.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.12.2022Stabileşte termen pentru deliberare, motivatre şi pronunţare la data de 28.12.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.12.2022Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul inculpaţilor pentru a avea posibilitatea să discute cu aceştia cu privire la poziţia lor referitoare la continuarea procesului penal. Amână judecarea cauzei la data de 15 decembrie 2022, ora 13:00, termen dat în cunoştinţă inculpaţilor P***** M**** şi Petric Dumitru, prin apărător ales, şi părţii civile A********** V***** R***** şi Direcţia Regională Vamală Cluj.
Incheiere de sedinta din 27.10.2022În temeiul art. 386 alin. 1 C.pr.pen., schimbă încadrarea juridică dată faptei reţinută în sarcina inculpatului Petric Dumitru, din infracţiunea de contrabandă, prev. de art. 270 alin. 3 coroborat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind C.vamal în infracţiunea prev. şi ped. de art. 452 alin. 1 lit. h C.fiscal. Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei reţinute în sarcina inculpatului Petric Dumitru în infracţiunea de tăinuire prev. de art. 270 alin. 1 C.pen. Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei reţinute în sarcina inculpatei P***** M**** din infracţiunea prev. de art. 270 alin. 3 C.vamal în infracţiunea de tăinuire prev. de art. 270 alin. 1 C.pen. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, azi, 21 octombrie 2022.
Incheiere de sedinta din 21.10.2022Amână pronunţarea cu privire la solicitarea de schimbare a încadrării juridice formulate de procuror la data de 21.10.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.10.2022Amână pronunţarea asupra solicitării de schimbare a încadrării juridice a faptei formulate de reprez. parchetului, la data de 18 octombrie 2022. Amână judecarea cauzei la data de 27 octombrie 2022, ora 13:00, termen dat în cunoştinţă inculpaţilor P***** M**** şi Petric Dumitru, prin apărător ales, şi părţii civile A********** V***** R***** şi Direcţia Regională Vamală Cluj.
Incheiere de sedinta din 13.10.2022Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul inculpaţilor în vederea pregătirii apărării raportat la concluziile reprez. parchetului cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor. Amână judecarea cauzei la data de 13 octombrie 2022, ora 13:00, termen dat în cunoştinţă inculpaţilor P***** M**** şi Petric Dumitru, prin apărător ales, şi părţii civile A********** V***** R***** şi Direcţia Regională Vamală Cluj.
Incheiere de sedinta din 29.09.2022Amână cauza la 29.09.2022, ora 12:00, pentru administrare probe.
Incheiere de sedinta din 23.06.2022Amână judecarea cauzei la data de 23 iunie 2022, ora 12:00, termen dat în cunoştinţă inculpaţilor P***** M**** şi Petric Dumitru, prin apărător ales, şi părţii civile ANAF prin DGRFP Cluj Napoca prin AJFP Maramureş. Inculpaţii vor indica în scris adresa numitului Rusnac Mihai, urmând ca acesta să fie citat în calitate de martor. Inculpata P***** M**** va face o completare la declaraţia dată.
Incheiere de sedinta din 21.04.2022Amână cauza la 21.04.2022, ora 12:00, pentru administrare de probe.
Incheiere de sedinta din 17.03.2022Amână cauza la 17.03.2022, ora 12:00, pentru administrare de probe.
Incheiere de sedinta din 03.02.2022Amână judecarea cauzei la data de 03 februarie 2022, ora 12:00, termen dat în cunoştinţă inculpaţilor P***** M**** şi Petric Dumitru, prin apărător ales, şi părţii civile ANAF prin DGRFP Cluj Napoca prin AJFP Maramureş. Inculpaţii vor prezenta fără citaţie pe martorii propuşi în apărare, respectiv Veciunea Motrea şi Petric Nicolae. Prorogă pronunţarea asupra cererilor în probaţiune privind efectuarea unei expertize cu privire la convorbirile telefonice şi a unei expertizei tehnice auto după audierea tuturor martorilor.
Incheiere de sedinta din 16.12.2021AMÂNĂ CAUZA LA 16.12.2021, ORA 12:00, PENTRU ADMINISTRARE DE PROBE.
Incheiere de sedinta din 04.11.2021Amână judecarea cauzei la data de 04 noiembrie 2021, ora 12:00, termen dat în cunoştinţă inculpaţilor P***** M**** şi Petric Dumitru, prin apărător ales, şi părţii civile ANAF prin DGRFP Cluj Napoca prin AJFP Maramureş, precum şi martorului Curac Vasile. Se va repeta procedura de citare cu martorii Rad Gheorghe şi Ţicală Vasile, propuşi prin rechizitoriu, precum şi martora Carpa Ioana, audiată în cursul urmăririi penale şi propusă de apărătorul inculpaţilor. Dispune copierea DVD-urilor depuse la dosar de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus pe suporturile optice puse la dispoziţie de apărătorul inculpaţilor. Pune în vedere inculpatei P***** M**** şi inculpatului Petrica Dumitru, prin apărătorul său, să se prezinte pentru a fi audiaţi. Prorogă pronunţarea asupra cererilor în probaţiune privind efectuarea unei expertize cu privire la convorbirile telefonice şi a unei expertizei tehnice auto. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09 septembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 09.09.2021Pentru asigurarea continuităţii completului de judecată, amână cauza la 09.09.2021, ora 12. Menţine dispoziţiile date prin încheierea de şedinţă anterioară.
Incheiere de sedinta din 17.06.2021Amână cauza la 17.06.2021 ora 12:00 pentru administrare de probe.
Incheiere de sedinta din 20.05.2021Încuviinţează cererea de amânare formulată de inculpaţi prin apărător. Amână judecarea cauzei la data de 20 mai 2021, ora 09:00, termen dat în cunoştinţă inculpaţilor P***** M**** şi Petric Dumitru şi părţii civile ANAF prin DGRFP Cluj Napoca prin AJFP Maramureş.
Incheiere de sedinta din 15.04.2021Încuviinţează cererea de amânare formulată de inculpaţi prin apărător şi amână cauza la 15.04.2021 ora 09:00, părţile având termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 11.02.2021