S***** M*****
InculpatÎn baza art. 336 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pp., condamnă pe inculpatul S.M., fiul lui ...şi .., născut la data de ..în comuna Teiu, judeţul Argeş, domiciliat în comuna .., sat .., nr. .., judeţul Argeş, CNP .., de cetăţenie română, divorţat, stagiul militar satisfăcut, studii 10 clase, fără ocupaţie, cu antecedente penale, la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În baza art. 67 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.p., aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală sus-menţionată, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice categorie de autovehicule pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin.1 lit. a, b şi i C.p. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, pe lângă pedeapsa principală sus-menţionată, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice categorie de autovehicule, de la rămânerea definitivă a unei eventuale hotărâri privind executarea în regim de detenţie a pedepsei aplicate prin prezenta şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate. În baza art. 91 C.p., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte, conform dispoziţiilor art. 92 C.p, un termen de supraveghere de 2 ani, ce se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În baza art. 93 alin. 1 C.p., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Argeş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin.2 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul urmează a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Argeş sau organizate în colaborare cu instituţiile comunitare. În baza art. 94 alin. 1 C.p., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute la art. 93 alin. 1 lit. c)- e) C.p. se comunică Serviciului de Probaţiune Argeş. În baza art. 93 alin. 3 C.p., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Teiu sau în cadrul Primăriei comunei Căteasca, judeţul Argeş pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 404 alin. 2 C.p.p. raportat la art. 96 C.p., atrage atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau al nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere impuse ori obligaţiei de a presta munca neremunerată în folosul comunităţii. În baza art. 274 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 800 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.03.2021.
Hotarare 50/2021 din 10.03.2021Amână pronunţarea la data de 10.03.2021. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.02.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.02.2021