B** R*** S****
PetentS******* M******** E**** N****** R*****
CreditorAdmite cererea formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc ROGA SORIN. Încuviinţează executarea silită în toate modalităţile prevăzute de lege împotriva debitorului SIMON IOSIF, în dosarul de executare nr. 100/E/2020, deschis la B.E.J. „ROGA SORIN”, la cererea creditorului SPITALUL MUNICIPAL Dr. EUGEN NICOARA, reprezentat legal prin manager Dr. Marcoci Emilia, în baza titlului executoriu constând în Sentinţa civilă nr. 1827/03.10.2019, pronunţată de Judecătoria Reghin în dosar nr. 3397/289/2019, pentru suma de 251,51 lei, reprezentând despăgubiri materiale la care se adaugă dobânda calculată la suma de 251,51 lei de la data de 04.01.2017 şi până la plata efectivă. Încuviinţarea executării silite se extinde şi asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligaţiilor ce derivă din titlurile executorii. Fără cale de atac. Dată în Cameră de Consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, potrivit art. 402 Cod Procedură Civilă, astăzi, 14 iulie 2020.
Incheiere finala dezinvestire 1239/2020 din 14.07.2020