B**** G***** A******** P*** S********* N******* P** L**
Reclamant ReclamantI************ G****** A* P******* R*****
Pârât PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul S.N.P.L.– pentru membrul de sindicat B.G.A. în contradictoriu cu pârâtul I.G.P.R.. Obligă pârâtul: -să recalculeze salariul de bază şi sporurile de care beneficiază membrul de sindicat B.G.A. la nivelul maxim al acestor drepturi salariale, înregistrat în cadrul aceleaşi instituţii publice, acordat în cadrul categoriei profesionale, respectiv familiei profesionale, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie, specialitate sau studii, începând cu data de 19.04.2016 şi în continuare până la apariţia unor noi modificări legislative/încetarea raporturilor de serviciu; -să platească către membrul de sindicat B.G.A. diferenţele de drepturi salariale dintre sumele acordate şi cele rezultate în urma recalculării, începând cu 19.04.2016, sume care urmează să fie actualizate cu indicele de inflaţie, la care urmează a se adăuga dobânzi penalizatoare, aferente debitului principal, calculate din ziua următoare scadenţei şi până la plata integrală a debitului, dobânzi ce vor fi calculate potrivit art. 628 alin. (2) C.proc.civ. Respinge cererea reclamantului cu privire la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca fiind neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Cluj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, azi, 23.06.2021.
Hotarare 1812/2021 din 23.06.2021Amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru data de 23.06.2021. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.06.2021Amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru data de 09.06.2021. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.05.2021Amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru data de 26.05.2021. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.05.2021Amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru data de 12.05.2021. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.04.2021Amână judecarea cauzei pentru a se comunica cu reclamantul un exemplar de pe înscrisurile depuse la dosarul cauzei cu menţiunea de a formula o poziţie procesuală.
Incheiere de sedinta din 17.03.2021pentru a se reveni cu o adresă la pârât pentru a depune la dosarul cauzei înscrisurile solicitate.
Incheiere de sedinta din 20.01.2021pentru a se efectua o adresă la pârât pentru a depune la dosarul cauzei înscrisurile solicitate.
Incheiere de sedinta din 28.10.2020TERMEN PRESCHIMBAT DIN OFICIU
Preschimbă din oficiu termenul de judecată din data de 14.10.2020 cu termenul din data de 28.10.2020, sala 5, ora 10:00, pentru când se citează părţile, cu menţiunea „termen preschimbat din oficiu”. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.09.2020.
Incheiere de sedinta din 09.09.2020