F******** Z****** P*********
PetentAdmite cererea. Dispune înscrierea modificărilor aduse prin Hotărarea nr. 2/30.10.2020 a Adunării Generale a „Federatiei Zonelor Pescăresti”, actului constitutiv şi a statutului Federaţiei Zonelor Pescăreşti, cu privire la membrii asociati si componenţa Consiliului Director, în Registrul federaţiilor aflat la grefa Tribunalului Brăila. În temeiul art. 35 alin. 2 coroborat cu art. 11 alin. 2 din OG 26/2000 prezenta încheiere se va comunica Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, împreună cu copii de pe actele modificatoare. Cu apel în termen de 5 zile de la pronunţare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Brăila, sub sanctiunea nulităţii.
Incheiere finala dezinvestire din 23.12.2020