S***** V*****
InculpatM******* N***
Parte vătămatăAdmite cererea privind înlăturarea omisiunii materiale din dispozitivul sentinţei penale nr. 282 pronunţate în data de 20.12.2022 în dosarul de faţă, formulată de avocat Cristina Călugăru, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul S***** V*****. Dispune înlăturarea omisiunii materiale strecurate sentinţa penală nr. 282/20.12.2022 pronunţată în dosarul nr. 2144/184/2020, în sensul că în dispozitiv se va menţiona şi următorul paragraf: „Onorariul apărătorului din oficiu Cristina Călugăru (delegaţia pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2082/2020), desemnat pentru inculpatul S***** V***** în etapa de cameră preliminară, în cuantum de 627 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.” Cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei azi, 11.01.2023.
Incheiere finala dezinvestire 12/2023 din 11.01.2023În baza art. 396 alin. 6 C.proc.pen., raportat la art. 16 alin. 1 lit. f C.proc.pen., cu aplicarea deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale şi a deciziei nr. 358/20022 a Curţii Constituţionale, raportat la art. 5 C.pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului S***** V*****, pentru săvâr?irea infrac?iunii prevăzute de art. 238 alin. 1 C.pen. împotriva părţii civile M******* N***. În baza art. 397 C.proc.pen, raportat la art. 1349 alin. 1 şi 2 C.civ, admite în parte acţiunea civilă şi obligă inculpatul S***** V***** la plata către partea civilă M******* N*** a sumei de 4450 lei, cu titlu de daune materiale. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu Cristina Călugăru (delegaţia pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 462/2021), desemnat pentru inculpatul S***** V*****, în cuantum de 868 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel la Curtea de Apel Craiova în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei azi, 20.12.2022.
Hotarare 282/2022 din 20.12.2022Stabileşte termen pentru deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii la data de 20.12.2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 noiembrie 2022.
Incheiere de sedinta din 01.11.2022Amână cauza la data de 01.11.2022 pentru a se vedea soluţia în dosarul nr. 1341/1/2022 al completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
Incheiere de sedinta din 05.07.2022Amână cauza la data de 05.07.2022 pentru a-i da posibilitatea inculpatului să achite prejudiciul in intregime.
Incheiere de sedinta din 17.05.2022Amână cauza la data de 17.05.2022 pentru ca părţile să ajungă la o înţelegere.
Incheiere de sedinta din 22.03.2022Amână cauza la data de 22.03.2022 pentru a se cita partea civilă cu mentiunea de a se prezenta personal in fata instanţei.
Incheiere de sedinta din 01.03.2022Amână cauza la data de 01.03.2022 pentru a-i da posibilitatea inculpatului să achite prejudiciul in intregime.
Incheiere de sedinta din 01.02.2022Amână cauza la data de 01.02.2022 pentru a-i da posibilitatea inculpatului să achite prejudiciul in intregime.
Incheiere de sedinta din 14.12.2021Amână cauza la data de 14.12.2021 pentru a-i da posibilitatea inculpatului să achite prejudiciul către partea civila.
Incheiere de sedinta din 26.10.2021Amână cauza la data de 26.10.2021 pentru a-i da posibilitatea inculpatului să achite prejudiciul către partea civilă.
Incheiere de sedinta din 14.09.2021Amână judecarea cauzei la data de 14.09.2021, ora 10,00 pentru ca inculpatul să achite prejudiciul
Incheiere de sedinta din 22.06.2021Amână cauza la 22.06.2021, pentru a se emite adresă către Judecătoria Corabia.
Incheiere de sedinta din 25.05.2021Amână cauza la 25.05.2021, 11,30, pentru a se emite adrese către Judecătoria Corabia şi Penitenciarul Pelendava.
Incheiere de sedinta din 20.04.2021Amână cauza la 20.04.2021, având în vedere lipsa de procedură cu inculpatul.
Incheiere de sedinta din 23.03.2021