C******** D******
ReclamantC******** E****
ReclamantG****** O*******
PârâtAdmite, în parte, acţiunea civilă având ca obiect „ordonanţă preşedinţială”, formulată de reclamanţii C******** D****** şi C******** E****, în contradictoriu cu pârâtul G****** O*******. Obligă pârâtul să le permită reclamanţilor accesul cu piciorul peste terenul acestuia, pe tot timpul anului, cu obligarea reclaman?ilor să închidă porţile de fiecare dată, până la solu?ionarea dosarului 2128/206/2020. Obligă pârâtul să elibereze calea de acces aflată pe terenul său, cu o lăţime de 2 m, prin ridicarea tuturor obstacolelor aflate pe aceasta. Obligă pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 1.100 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Respinge, ca nefondate, restul pretenţiilor. Executorie. Cu drept de apel în 5 de zile de la pronunţare, cererea privind exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc. Pronunţată azi 18 decembrie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 1064/2020 din 18.12.2020la 18.12.2020, ora 13:00 pentru administrarea probelor.
Incheiere de sedinta din 11.12.2020Admite cererea de preschimbare a termenului de judecată formulată de reclamanţii C******** D****** şi C******** E****. Preschimbă termenul de judecată de la data de 18 decembrie 2020, la data 11 decembrie, ora 11:00, pentru când vor fi citate păr?ile. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere de sedinta din 24.11.2020