S******* K***
InculpatÎn baza art.374 alin.1 şi 2 Cod penal condamnă pe inculpatul S.K. , la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă. În baza art. 67 al. 1 C.pen., interzice inculpatului ca pedepse complementare, pe o perioadă de 3 ani, drepturile prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a), b) C.pen., respectiv : - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; În baza art. 65 al. 1 C.pen. interzice inculpatului ca pedepse accesorii drepturile prevăzute de art. art. 66 al. 1 lit. a), b) C.pen., respectiv : - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; În baza art.221 alin.4 Cod penal condamnă pe inculpatul S.K., la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de corupere sexuală a minorilor. În temeiul art. 67 al. 1 C.pen., interzice inculpatului ca pedepse complementare, pe o perioadă de 3 ani, drepturile prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a), b) C.pen., respectiv : - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; În baza art. 65 al. 1 C.pen. interzice inculpatului ca pedepse accesorii drepturile prevăzute de art. art. 66 al. 1 lit. a), b) C.pen., respectiv : - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; În baza art. 38 alin.1, art.39 alin.1 lit.b Cod pen .contope?te pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care se adaugă un spor de 8 luni ,urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 3 ani ?i 8 luni închisoare . În baza art. 45 alin.1, 3 Cod pen. aplică inculpatului dispoziţiile art. 67 alin.1 Cod pen.şi interzice acestuia ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 3 ani , după executarea pedepsei principale, după gra?ierea totală sau par?ială a pedepsei,după împlinirea termenului de prescrip?ie a pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condi?ionate drepturilor prev. de art. 66 lit.a C.p. (dreptul de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte funcţii publice) ?i art. 66 lit. b C.p. ( dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorită?ii de stat). În baza art. 45 alin.5 Cod pen. aplică inculpatului dispozi?iile art. 65 alin. 1 Cod pen. şi interzice acestuia ca pedepse accesorii ,din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare ?i până când pedeapsa va fi executată sau considerată executată drepturilor prev. de art. 66 lit.a C.p. (dreptul de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte funcţii publice) ?i art. 66 lit. b C.p. ( dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorită?ii de stat). În temeiul art. 399 al. 1 C.pr.pen. menţine măsura controlului judiciar cu privire la inculpatul S******* K***. În baza art. 7 din Legea 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în baza de date a S.N.D.G.J.. În baza art. 5 al.5 din Legea 76/2008 inculpatul va fi informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. În baza art. 404 al.4 lit.d C.p.p. rap. la art.112 lit.b C.p. dispune confiscarea specială a următoarelor bunuri, depuse la camera de corpuri delicte a IPJ Sibiu : - telefon mobil marca Samsung, ..., în care se afla introdusă cartela SIM Orange cu seria ....., precum ?i, separat de acesta, o cartelă SIM Airtel 4G, cu seria ..... În baza art. 272, 274 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 martie 2021.
Hotarare 24/2021 din 31.03.2021Termen de pronuntare la 31.03.2021 pentru a se depune concluzii scrise.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.03.2021Amână cauza la data de 24.03.2021, ora 12 pentru când se va repeta procedura de citare cu martorul lipsă , cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 10.03.2021Pentru audierea martorilor propusi prin rechizitoriu se acordă termen la 10.03.2021, ora 11
Incheiere de sedinta din 24.02.2021Amână cauza la 24.02.2021, ora 11.
Incheiere de sedinta din 27.01.2021