S**** F*****
ReclamantP****** I************ S**
PârâtR*********** S*** F****** B******** L********* A* P****** I************ S**
LichidatorRespinge acţiunea civilă formulată de reclamantul S**** F***** (cu CNP şi cu dom.) în contradictoriu cu pârâta Paneuro Internaţional S.R.L. (cu datele), prin administrator special Olar Ioan şi prin administrator judiciar Rtz & Partners SPRL – Filiala Bistriţa (cu datele). Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 5 mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 571/2022 din 05.05.2022Amana pronuntarea asupra sentintei pentru data de 5 mai2022, termen la care solutia va fi pusa la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.04.2022Pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise, instanţa va amâna pronunţarea pentru data de 26 aprilie 2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.04.2022Amânarea cauzei în vederea citării societăţii pârâte prin lichidator judiciar
Incheiere de sedinta din 02.03.2022Amânarea cauzei în vederea comunicării înscrisurilor depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 19.01.2022Amânarea cauzei în vederea comunicării înscrisurilor depuse la dosar.
Incheiere de sedinta din 17.11.2021Amână cauza pentru a se comunica înscrisurile depuse la dosar.
Incheiere de sedinta din 22.09.2021Acorda un nou termen de judecata pentru revenirea cu adresa catre unitatea parata.
Incheiere de sedinta din 09.06.2021Amânarea cauzei în vederea comunicării înscrisurilor depuse la dosar.
Incheiere de sedinta din 07.04.2021Acorda un nou termen de judecata pentru a administrarea probelor propuse, respectiv emiterea unei adrese catre unitatea parata. Citarea partilor lipsa la termenul de judecata de azi si care nu au termen in cunostinta.
Incheiere de sedinta din 03.02.2021