T*** P* D*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. 2 şi 10 C.proc.pen. condamnă inculpatul TOŞA DANIEL, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 C.pen. În temeiul art. 91 şi 92 C.pen. suspendă executarea pedepsei de 9 luni închisoare pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În temeiul art. 93 alin. 1 C.pen. impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere pe parcursul termenului de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b) C.pen. impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen. impune inculpatului, pe parcursul termenului de supraveghere, obligaţia prestării unei munci neremunerate în folosul comunităţii timp de 60 de zile, care va fi executată la Parohia Ortodoxă Română a „Tuturor Sfin?ilor” sau la Asocia?ia „O masă caldă”. În temeiul art. 404 alin. 2 C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului că nerespectarea cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse, precum şi săvârşirea unei alte infracţiuni pe durata termenului de supraveghere conduce la revocarea suspendării şi executarea pedepsei în regim de detenţie. În baza art. 398 rap. la art. 274 alin. 1 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 315.55 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei sentinţei penale pentru procuror şi inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05.03.2021.
Hotarare 298/2021 din 05.03.2021amana pronuntarea pentru data de 05.03.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.02.2021pentru angajare aparator
Incheiere de sedinta din 09.02.2021