R****** M***** D**
InculpatN****** B*****
InculpatM******* D***** R****
InculpatM****** G****** C*******
InculpatG**** D***** N******
Parte civilăI. În temeiul art. 396, alin. 2, alin. 10 din Codul de procedură penală, CONDAMNĂ pe inculpatul Râurean Mihnea-Dan, la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 205 alin. 1 din Codul penal, cu aplic. art. 77 lit. a din Codul penal (pers. văt. Dodea Cătălin). În temeiul art. 67 alin. 1, art. 66, alin. 1, lit. a, b, n, o din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu părţile civile Dodea Cătălin şi G**** D***** N****** sau cu membri de familie ai acestora ori de a se apropia de aceştia şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau de locul de muncă ale părţilor civile, pe o perioadă de 4 ani. În temeiul art. 65, alin. 1 raportat la art. 66, alin. 1, lit. a, b, n, o din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu părţile civile Dodea Cătălin şi G**** D***** N****** sau cu membri de familie ai acestora ori de a se apropia de aceştia şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau de locul de muncă ale părţilor civile. În temeiul art. 91 din Codul penal, SUSPENDĂ sub supraveghere executarea pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 92 din Codul penal. În temeiul art. 93, alin. 1 din Codul penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, Serviciului de Probaţiune Cluj schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice Serviciului de Probaţiune Cluj schimbarea locului de muncă; - să comunice Serviciului de Probaţiune Cluj informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b din Codul penal, impune inculpatului următoarea obligaţie: - să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Cluj sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 din Codul penal, obligă inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 80 de zile, în cadrul Primăriei mun. Cluj-Napoca sau în cadrul Regiei Autonome a Domeniului Public Cluj. În temeiul art. 404, alin. 2 din Codul de procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 72 alin. 1 din Codul penal, deduce din pedeapsa stabilită durata reţinerii din 19.06.2020 (24 de ore). II. În temeiul art. 396, alin. 2, alin. 10 din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 79 alin. 1 din Codul penal, CONDAMNĂ pe inculpatul N****** B***** după cum urmează: 1. La o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 32 alin. 1 raportat la art. art. 205 alin. 1 din Codul penal (pers. văt. Ghior Darius-Nicolae). În temeiul art. 67 alin. 1, art. 66, alin. 1, lit. a, b, n, o din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu părţile civile Dodea Cătălin şi G**** D***** N****** sau cu membri de familie ai acestora ori de a se apropia de aceştia şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau de locul de muncă ale părţilor civile, pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 65, alin. 1 raportat la art. 66, alin. 1, lit. a, b, n, o din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu părţile civile Dodea Cătălin şi G**** D***** N****** sau cu membri de familie ai acestora ori de a se apropia de aceştia şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau de locul de muncă ale părţilor civile. 2. La o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 205 alin. 1 din Codul penal, cu aplic. art. 77 lit. a din Codul penal (pers. văt. Dodea Cătălin). În temeiul art. 67 alin. 1, art. 66, alin. 1, lit. a, b, n, o din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu părţile civile Dodea Cătălin şi G**** D***** N****** sau cu membri de familie ai acestora ori de a se apropia de aceştia şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau de locul de muncă ale părţilor civile, pe o perioadă de 4 ani. În temeiul art. 65, alin. 1 raportat la art. 66, alin. 1, lit. a, b, n, o din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu părţile civile Dodea Cătălin şi G**** D***** N****** sau cu membri de familie ai acestora ori de a se apropia de aceştia şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau de locul de muncă ale părţilor civile. 3. La o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. 2 din Codul penal (pers. văt. G**** D***** N******). În temeiul art. 67 alin. 1, art. 66, alin. 1, lit. a, b, n, o din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu părţile civile Dodea Cătălin şi G**** D***** N****** sau cu membri de familie ai acestora ori de a se apropia de aceştia şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau de locul de muncă ale părţilor civile, pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 65, alin. 1 raportat la art. 66, alin. 1, lit. a, b, n, o din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu părţile civile Dodea Cătălin şi G**** D***** N****** sau cu membri de familie ai acestora ori de a se apropia de aceştia şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau de locul de muncă ale părţilor civile. În temeiul art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1, lit. b din Codul penal, contopeşte pedepsele stabilite, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare (pct. 2) la care adaugă un spor de 3 luni şi 10 zile închisoare (1/3 din pedepsele de la pct. 1, 3), astfel că stabileşte în final pedeapsa de 1 an şi 9 luni şi 10 zile închisoare. În temeiul art. 45, alin. 3, lit. a, art. 67 alin. 1, art. 66, alin. 1, lit. a, b, n, o din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu părţile civile Dodea Cătălin şi G**** D***** N****** sau cu membri de familie ai acestora ori de a se apropia de aceştia şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau de locul de muncă ale părţilor civile, pe o perioadă de 4 ani. În temeiul art. 45, alin. 5, art. 65, alin. 1 raportat la art. 66, alin. 1, lit. a, b, n, o din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu părţile civile Dodea Cătălin şi G**** D***** N****** sau cu membri de familie ai acestora ori de a se apropia de aceştia şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau de locul de muncă ale părţilor civile. În temeiul art. 91 din Codul penal, SUSPENDĂ sub supraveghere executarea pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 92 din Codul penal. În temeiul art. 93, alin. 1 din Codul penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, Serviciului de Probaţiune Cluj schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice Serviciului de Probaţiune Cluj schimbarea locului de muncă; - să comunice Serviciului de Probaţiune Cluj informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b din Codul penal, impune inculpatului următoarea obligaţie: - să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Cluj sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 din Codul penal, obligă inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 80 de zile, în cadrul Primăriei mun. Cluj-Napoca sau în cadrul Regiei Autonome a Domeniului Public Cluj. În temeiul art. 404, alin. 2 din Codul de procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 72 alin. 1 din Codul penal, deduce din pedeapsa stabilită durata reţinerii din 19.06.2020 (24 de ore). III. În temeiul art. 396, alin. 2, alin. 10 din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 79 alin. 1 din Codul penal, CONDAMNĂ pe inculpatul Mesherqi Darius-Ramez după cum urmează: 1. La o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 32 alin. 1 raportat la art. art. 205 alin. 1 din Codul penal (pers. văt. Ghior Darius-Nicolae). În temeiul art. 67 alin. 1, art. 66, alin. 1, lit. a, b, n, o din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu părţile civile Dodea Cătălin şi G**** D***** N****** sau cu membri de familie ai acestora ori de a se apropia de aceştia şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau de locul de muncă ale părţilor civile, pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 65, alin. 1 raportat la art. 66, alin. 1, lit. a, b, n, o din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu părţile civile Dodea Cătălin şi G**** D***** N****** sau cu membri de familie ai acestora ori de a se apropia de aceştia şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau de locul de muncă ale părţilor civile. 2. La o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 205 alin. 1 din Codul penal, cu aplic. art. 77 lit. a din Codul penal (pers. văt. Dodea Cătălin). În temeiul art. 67 alin. 1, art. 66, alin. 1, lit. a, b, n, o din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu părţile civile Dodea Cătălin şi G**** D***** N****** sau cu membri de familie ai acestora ori de a se apropia de aceştia şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau de locul de muncă ale părţilor civile, pe o perioadă de 4 ani. În temeiul art. 65, alin. 1 raportat la art. 66, alin. 1, lit. a, b, n, o din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu părţile civile Dodea Cătălin şi G**** D***** N****** sau cu membri de familie ai acestora ori de a se apropia de aceştia şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau de locul de muncă ale părţilor civile. 3. La o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. 2 din Codul penal (pers. văt. G**** D***** N******). În temeiul art. 67 alin. 1, art. 66, alin. 1, lit. a, b, n, o din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu părţile civile Dodea Cătălin şi G**** D***** N****** sau cu membri de familie ai acestora ori de a se apropia de aceştia şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau de locul de muncă ale părţilor civile, pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 65, alin. 1 raportat la art. 66, alin. 1, lit. a, b, n, o din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu părţile civile Dodea Cătălin şi G**** D***** N****** sau cu membri de familie ai acestora ori de a se apropia de aceştia şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau de locul de muncă ale părţilor civile. 4. La o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj prev. de art. 207 alin. 1 şi 3 din Codul penal (pers. văt. Ghior Darius-Nicolae) În temeiul art. 67 alin. 1, art. 66, alin. 1, lit. a, b, n, o din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu părţile civile Dodea Cătălin şi G**** D***** N****** sau cu membri de familie ai acestora ori de a se apropia de aceştia şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau de locul de muncă ale părţilor civile, pe o perioadă de 4 ani. În temeiul art. 65, alin. 1 raportat la art. 66, alin. 1, lit. a, b, n, o din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu părţile civile Dodea Cătălin şi G**** D***** N****** sau cu membri de familie ai acestora ori de a se apropia de aceştia şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau de locul de muncă ale părţilor civile. 5. La o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj prev. de art. 207 alin. 1 şi 3 din Codul penal (pers. văt. Dodea Cătălin) În temeiul art. 67 alin. 1, art. 66, alin. 1, lit. a, b, n, o din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu părţile civile Dodea Cătălin şi G**** D***** N****** sau cu membri de familie ai acestora ori de a se apropia de aceştia şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau de locul de muncă ale părţilor civile, pe o perioadă de 4 ani. În temeiul art. 65, alin. 1 raportat la art. 66, alin. 1, lit. a, b, n, o din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu părţile civile Dodea Cătălin şi G**** D***** N****** sau cu membri de familie ai acestora ori de a se apropia de aceştia şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau de locul de muncă ale părţilor civile. În temeiul art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1, lit. b din Codul penal, contopeşte pedepsele stabilite, aplică inculpatului pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare (pct. 2) la care adaugă un spor de 1 an şi 2 luni închisoare (1/3 din pedepsele de la pct. 1, 3, 4, 5), astfel că stabileşte în final pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare. În temeiul art. 45, alin. 3, lit. a, art. 67 alin. 1, art. 66, alin. 1, lit. a, b, n, o din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu părţile civile Dodea Cătălin şi G**** D***** N****** sau cu membri de familie ai acestora ori de a se apropia de aceştia şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau de locul de muncă ale părţilor civile, pe o perioadă de 4 ani. În temeiul art. 45, alin. 5, art. 65, alin. 1 raportat la art. 66, alin. 1, lit. a, b, n, o din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu părţile civile Dodea Cătălin şi G**** D***** N****** sau cu membri de familie ai acestora ori de a se apropia de aceştia şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau de locul de muncă ale părţilor civile. În temeiul art. 91 din Codul penal, SUSPENDĂ sub supraveghere executarea pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 92 din Codul penal. În temeiul art. 93, alin. 1 din Codul penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, Serviciului de Probaţiune Cluj schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice Serviciului de Probaţiune Cluj schimbarea locului de muncă; - să comunice Serviciului de Probaţiune Cluj informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b din Codul penal, impune inculpatului următoarea obligaţie: - să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Cluj sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 din Codul penal, obligă inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 80 de zile, în cadrul Primăriei com. Floreşti sau în cadrul Regiei Autonome a Domeniului Public Cluj. În temeiul art. 404, alin. 2 din Codul de procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 72 alin. 1 din Codul penal, deduce din pedeapsa stabilită durata reţinerii din 19.06.2020 (24 de ore). IV. În temeiul art. 396, alin. 2, alin. 10 din Codul de procedură penală, CONDAMNĂ pe inculpatul Mureşan Gabriel-Cristian după cum urmează: 1. La o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 205 alin. 1 din Codul penal, cu aplic. art. 77 lit. a din Codul penal (pers. văt. Dodea Cătălin). În temeiul art. 67 alin. 1, art. 66, alin. 1, lit. a, b, n, o din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu părţile civile Dodea Cătălin şi G**** D***** N****** sau cu membri de familie ai acestora ori de a se apropia de aceştia şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau de locul de muncă ale părţilor civile, pe o perioadă de 4 ani. În temeiul art. 65, alin. 1 raportat la art. 66, alin. 1, lit. a, b, n, o din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu părţile civile Dodea Cătălin şi G**** D***** N****** sau cu membri de familie ai acestora ori de a se apropia de aceştia şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau de locul de muncă ale părţilor civile. 2. La o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj prev. de art. 207 alin. 1 şi 3 din Codul penal (pers. văt. Ghior Darius-Nicolae) În temeiul art. 67 alin. 1, art. 66, alin. 1, lit. a, b, n, o din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu părţile civile Dodea Cătălin şi G**** D***** N****** sau cu membri de familie ai acestora ori de a se apropia de aceştia şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau de locul de muncă ale părţilor civile, pe o perioadă de 4 ani. În temeiul art. 65, alin. 1 raportat la art. 66, alin. 1, lit. a, b, n, o din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu părţile civile Dodea Cătălin şi G**** D***** N****** sau cu membri de familie ai acestora ori de a se apropia de aceştia şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau de locul de muncă ale părţilor civile. 3. La o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj prev. de art. 207 alin. 1 şi 3 din Codul penal (pers. văt. Dodea Cătălin Adrian). În temeiul art. 67 alin. 1, art. 66, alin. 1, lit. a, b, n, o din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu părţile civile Dodea Cătălin şi G**** D***** N****** sau cu membri de familie ai acestora ori de a se apropia de aceştia şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau de locul de muncă ale părţilor civile, pe o perioadă de 4 ani. În temeiul art. 65, alin. 1 raportat la art. 66, alin. 1, lit. a, b, n, o din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu părţile civile Dodea Cătălin şi G**** D***** N****** sau cu membri de familie ai acestora ori de a se apropia de aceştia şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau de locul de muncă ale părţilor civile. În temeiul art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1, lit. b din Codul penal, contopeşte pedepsele stabilite, aplică inculpatului pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare (pct. 3) la care adaugă un spor de 10 luni şi 20 de zile închisoare (1/3 din pedepsele de la pct. 1, 2), astfel că stabileşte în final pedeapsa de 2 ani, 4 luni şi 20 zile închisoare. În temeiul art. 45, alin. 3, lit. a, art. 67 alin. 1, art. 66, alin. 1, lit. a, b, n, o din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu părţile civile Dodea Cătălin şi G**** D***** N****** sau cu membri de familie ai acestora ori de a se apropia de aceştia şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau de locul de muncă ale părţilor civile, pe o perioadă de 4 ani. În temeiul art. 45, alin. 5, art. 65, alin. 1 raportat la art. 66, alin. 1, lit. a, b, n, o din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu părţile civile Dodea Cătălin şi G**** D***** N****** sau cu membri de familie ai acestora ori de a se apropia de aceştia şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau de locul de muncă ale părţilor civile. În temeiul art. 91 din Codul penal, SUSPENDĂ sub supraveghere executarea pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 92 din Codul penal. În temeiul art. 93, alin. 1 din Codul penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, Serviciului de Probaţiune Cluj schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice Serviciului de Probaţiune Cluj schimbarea locului de muncă; - să comunice Serviciului de Probaţiune Cluj informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b din Codul penal, impune inculpatului următoarea obligaţie: - să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Cluj sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 din Codul penal, obligă inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 80 de zile, în cadrul Primăriei mun. Cluj-Napoca sau în cadrul Regiei Autonome a Domeniului Public Cluj. În temeiul art. 404, alin. 2 din Codul de procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 72 alin. 1 din Codul penal, deduce din pedeapsa stabilită durata reţinerii din 19.06.2020 (24 de ore). În temeiul art. 397 alin. 1 din Codul de procedură penală, art. 1357 alin. 1, art. 1382, art. 1369, art. 1370, art. 1387 alin. 1, art. 1391 din Codul civil, admite în parte acţiunile civile formulate de părţile civile Dodea Cătălin şi G**** D***** N******, după cum urmează: - obligă inculpaţii Râurean Mihnea-Dan, Mesherqi Darius-Ramez, N****** B***** şi Mureşan Gabriel-Cristian, în solidar, să-i plătească părţii civile Dodea Cătălin suma de 3000 de euro sau echivalentul în lei la data plăţii (în funcţie de cursul B.N.R.) împreună cu dobânda legală calculată (prin raportare la suma în lei) de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data achitării integrale, cu titlu de daune morale (prejudiciu cauzat prin infracţiunea de lipsire de libertate), - obliga inculpatul Mesherqi Darius-Ramez să-i plătească părţii civile Dodea Cătălin suma de 300 de euro sau echivalentul în lei la data plăţii (în funcţie de cursul B.N.R.) împreună cu dobânda legală calculată (prin raportare la suma în lei) de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data achitării integrale, cu titlu de daune morale (prejudiciu cauzat prin infracţiunea de şantaj prin ameninţare săvârşită în interiorul autoturismului), - obliga inculpatul Mureşan Gabriel-Cristian să-i plătească părţii civile Dodea Cătălin suma de 700 de euro sau echivalentul în lei la data plăţii (în funcţie de cursul B.N.R.) împreună cu dobânda legală calculată (prin raportare la suma în lei) de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data achitării integrale, cu titlu de daune morale (prejudiciu cauzat prin infracţiunea de şantaj prin lovire săvârşită în pădurea Hoia). - obligă inculpaţii Mesherqi Darius-Ramez şi N****** B*****, în solidar, să-i plătească părţii civile G**** D***** N****** suma de 1000 de euro sau echivalentul în lei la data plăţii (în funcţie de cursul B.N.R.) împreună cu dobânda legală calculată (prin raportare la suma în lei) de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data achitării integrale, cu titlu de daune morale (prejudiciu cauzat prin infracţiunea de tentativă la lipsire de libertate), - obligă inculpaţii Mesherqi Darius-Ramez şi N****** B*****, în solidar, să-i plătească părţii civile G**** D***** N****** suma de 500 de euro sau echivalentul în lei la data plăţii (în funcţie de cursul B.N.R.) împreună cu dobânda legală calculată (prin raportare la suma în lei) de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data achitării integrale, cu titlu de daune morale (prejudiciu cauzat prin infracţiunea de lovire), - obligă inculpatul Mesherqi Darius-Ramez să-i plătească părţii civile G**** D***** N****** suma de 300 de euro sau echivalentul în lei la data plăţii (în funcţie de cursul B.N.R.) împreună cu dobânda legală calculată (prin raportare la suma în lei) de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data achitării integrale, cu titlu de daune morale (prejudiciu cauzat prin infracţiunea de şantaj prin ameninţare săvârşită în interiorul autoturismului), - obliga inculpatul M****** G****** C******* să-i plătească părţii civile G**** D***** N****** suma de 300 de euro sau echivalentul în lei la data plăţii (în funcţie de cursul B.N.R.) împreună cu dobânda legală calculată (prin raportare la suma în lei) de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data achitării integrale, cu titlu de daune morale (prejudiciu cauzat prin infracţiunea de şantaj prin ameninţare săvârşită după ce partea civilă a fugit din autoturism), - obligă inculpaţii Râurean Mihnea-Dan, Mesherqi Darius-Ramez, N****** B***** şi Mureşan Gabriel-Cristian, în solidar, să-i plătească părţii civile Dodea Cătălin suma de 971,80 de lei cu titlu de daune materiale. - obligă inculpaţii Râurean Mihnea-Dan, Mesherqi Darius-Ramez, N****** B***** şi Mureşan Gabriel-Cristian, în solidar, să-i plătească părţii civile G**** D***** N****** suma de 200 de lei cu titlu de daune materiale. În temeiul art. 276 alin. 1, 2, 4 raportat la art. 274 alin. 2 din Codul de procedură penală, obligă inculpaţii Râurean Mihnea-Dan, Mesherqi Darius-Ramez, N****** B***** şi Mureşan Gabriel-Cristian: - la plata cheltuielilor judiciare suportate de partea civilă Dodea Cătălin în cuantum de 2000 de lei reprezentând onorariu avocaţial, din care fiecare inculpat urmând să plătească câte 500 de lei, - la plata cheltuielilor judiciare suportate de partea civilă G**** D***** N****** în cuantum de 2400 de lei reprezentând onorariu avocaţial, din care fiecare inculpat urmând să plătească câte 600 de lei. În temeiul art. 112 alin. 1, lit. b din Codul penal, dispune confiscarea bastonului telescopic şi a cuţitului tip „fluture” depuse la camera de corpuri delicte a Poliţiei Mun. Cluj-Napoca potrivit dovezii seria H nr. 0254084 (f. 57 vol. 2, dosar u.p.). În temeiul art. 404 alin. 4 lit. f din Codul de procedură penală, dispune restituirea către partea civilă G**** D***** N****** a tricoului în culori alb, negru găsit la intersecţia străzilor Donath şi Buzău din mun. Cluj-Napoca şi restituirea către inculpatul N****** B***** a tricoului alb cu dungi negre şi a şepcii cu cozoroc ridicate din portbagajul autoturismului acestuia, toate bunurile aflate la dosar (în plicul anexat). În temeiul art. 7 din Legea 76/2008, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpaţii Râurean Mihnea-Dan, Mesherqi Darius-Ramez, N****** B***** şi Mureşan Gabriel-Cristian. În temeiul art. 274, alin. 1, 2 din Codul de procedură penală, obligă inculpaţii Râurean Mihnea-Dan, Mesherqi Darius-Ramez, N****** B***** şi Mureşan Gabriel-Cristian la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 706 lei (506 lei – în cursul urmăririi penale, 200 lei - în cursul judecăţii), din care fiecare inculpat va plăti câte 176,5 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 23.04.2021.
Hotarare 618/2021 din 23.04.2021Conform dispoziţiilor art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, pronunţarea hotărârii va avea loc în data de 23.04.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.04.2021Conform dispoziţiilor art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, pronunţarea hotărârii va avea loc în data de 09.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.04.2021administrare probe
Incheiere de sedinta din 05.03.2021