D***** A********
InculpatO******* V***** I******** G**** S**
Parte responsabilă civilmenteÎn baza art. 396 alin.(2) Cod proc. penală, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod pr. penală, condamnă pe inculpatul D***** A******** la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută de art. 192 alin. 2 Cod penal. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Gala?i, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 Cod penal, impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să execute următoarea obligaţie: a) să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Galaţi sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Mun. Galaţi sau a Spitalului Judeţean Sfântul Apostol Andrei, Mun. Gala?i, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, sub coordonarea Serviciului de Proba?iune Gala?i, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În baza art. 404 Cod procedură penală, în referire la art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind situa?iile care atrag revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvâr?irea unei noi infrac?iuni în termenul de supraveghere ?i neîndeplinirea cu rea-credin?ă a măsurilor, obliga?iilor de supraveghere ?i a celor civile, stabilite prin prezenta hotărâre. În temeiul art. 7 din Legea 76/2008, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul D***** A********, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În temeiul art. 272 raportat la art. 274 alin.1 Cod proc. penală, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 3.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare (2.700 de lei din faza de urmărire penală). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.03.2021.
Hotarare 371/2021 din 03.03.2021Având nevoie de timp pentru deliberare, în baza art. 391 C.proc.pen., urmează să stabilească termen în vederea deliberării şi pronunţării la data de 03.03.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.02.2021