Dosar 2152/103/2020 din 12.10.2020

contestaţie act administrativ fiscal


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2152/103/2020
Data dosar:
12.10.2020
Instanta:
Tribunalul Neamț
Departament:
Sectia a II-a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal
Obiect:
contestaţie act administrativ fiscal
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.05.2022 la ora 12:00

    Complet: CAF2
  • Respinge cererea

    Respinge ca neîntemeiată contestaţia administrativ fiscală formulată de reclamanta SC S**** T**** S** în contradictoriu cu pârâţii D******* G******* R******** A F********* P****** I*** şi A************ J******** A F********* P****** N****. Ia act că pârâţii nu au solicitat cheltuieli de judecată. Potrivit art. 20 din Legea nr. 554/2004 cu drept de recurs la Curtea de Apel Bacău, în termen de 15 zile de la comunicare. Conform art. 490 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă cererea de recurs se depune la Tribunalul Neamţ-secţia a II a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată astăzi, 16.05.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 299/2022 din 16.05.2022
  • Sedinta din data de 14.04.2022 la ora 12:00

    Complet: CAF2 amânări
  • Repus pe rol

    Repune cauza pe rol şi fixează termen de judecată la data de 16.05.2022, ora 12,00, în şedinţă publică, pentru când : - se citează părţile, pârâta cu menţiunea de a depune copie după decizia de impunere nr. F-NT 29 din 07.02.2020 şi raportul de inspecţie fiscală nr. 812 F-NT 32/07.02.2020, emise de A************ J******** A F********* P****** N**** şi decizia nr. 10470 din 03.10.2019 emisă de D******* G******* R******** A F********* P****** I***. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată astăzi, 14.04.2022, în conformitate cu dispoziţiile art. 402 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere de sedinta din 14.04.2022
  • Sedinta din data de 05.04.2022 la ora 12:00

    Complet: CAF2 amânări
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 14.04.2022, când, în conformitate cu dispoziţiile art. 402 Cod procedură civilă, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată astăzi, 05.04.2022, în conformitate cu dispoziţiile art. 402 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.04.2022
  • Sedinta din data de 21.03.2022 la ora 12:00

    Complet: CAF2
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 05.04.2022, când, în conformitate cu dispoziţiile art. 402 Cod procedură civilă, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21.03.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.03.2022
  • Sedinta din data de 07.02.2022 la ora 12:00

    Complet: CAF2
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la termenul de judecată din data de 21.03.2022, ora 12.00, pentru a da posibilitatea reclamantei să depună diferenţa de onorariu expert în cuantum de 1500 lei.

    Incheiere de sedinta din 07.02.2022
  • Sedinta din data de 10.01.2022 la ora 12:00

    Complet: CAF2
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la termenul de judecată din data de 07.02.2022, ora 12.00, faţă de cererea de amânare formulată de avocatul reclamantei.

    Incheiere de sedinta din 10.01.2022
  • Sedinta din data de 08.11.2021 la ora 12:00

    Complet: CAF2
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 10.01.2022, ora 12.00, pentru a se lua cunoştinţă de conţinutul răspunsului la obiecţiuni depus de expert.

    Incheiere de sedinta din 08.11.2021
  • Sedinta din data de 20.09.2021 la ora 12:00

    Complet: CAF2
  • Amână cauza

    pentru ca expertul să răspundă la obiecţiunile formulate de pârâtă;

    Incheiere de sedinta din 20.09.2021
  • Sedinta din data de 28.06.2021 la ora 12:00

    Complet: CAF2
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din 20.09.2021, ora 12.00, pentru a se lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 28.06.2021
  • Sedinta din data de 17.05.2021 la ora 12:00

    Complet: CAF2
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 28.06.2021, ora 12.00, în vederea înaintării adresei de efectuare a expertizei către noul expert desemnat la acest termen.

    Incheiere de sedinta din 17.05.2021
  • Sedinta din data de 19.04.2021 la ora 12:00

    Complet: CAF2
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei pentru termenul din 17.05.2021, pentru a se emite adresă către BLETC Neamţ pentru precizări cu privire la doamna expert Şendrea, desemnată la termenul anterior.

    Incheiere de sedinta din 19.04.2021
  • Sedinta din data de 15.03.2021 la ora 12:00

    Complet: CAF2
  • Amână cauza

    Pentru achitarea onorariului provizoriu pentru expertiză şi efectuarea raportului de expertiză, amână cauza la data de 19.04.2021, ora 12.00.

    Incheiere de sedinta din 15.03.2021
  • Sedinta din data de 15.02.2021 la ora 12:00

    Complet: CAF2
  • Respinge cererea de suspendare

    Respinge ca neîntemeiată cererea având ca obiect suspendare executare act administrativ fiscal formulată de reclamanta SC S**** T**** S** în contradictoriu cu pârâţii D******* G******* R******** A F********* P****** I*** şi A************ J******** A F********* P****** N**** Conform art. 15 alin. (2) raportat la art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 cu drept de recurs la Curtea de Apel Bacău cu privire la soluţia asupra cererii de suspendare executare, în termen de 5 zile de la comunicare. Conform art. 490 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă cererea de recurs se depune la Tribunalul Neamţ-secţia a II a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată astăzi, 15.02.2021, în conformitate cu dispoziţiile art. 402 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Amana judecarea cauzei la data de 15.03.2021, ora 12, urmand a fi comunicate pârâtelor obiectivele depuse la dosar de către reclamantă.

    Incheiere de sedinta din 15.02.2021
  • Sedinta din data de 11.01.2021 la ora 12:00

    Complet: CAF2
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din 15.02.2021, ora 12.00, pentru a da posibilitatea apărătorului reclamantei să ia cunoştinţă de conţinutul întâmpinării şi înscrisurilor anexate.

    Incheiere de sedinta din 11.01.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD