O***** H***** P*** P*****
PetentŞ***** E***** F*****
IntimatHOT: 20 iulie 2020 Admite sesizarea formulată de petentul Oraşul Horezu – prin primar, cu sediul în or. Horezu , str. 1 Decembrie , nr.7, judeţul Vâlcea în contradictoriu cu intimatul ŞERBAN EDUARD FLORIN. Înlocuieşte amenda contravenţională în cuantum de 1000 lei aplicată intimatului ŞERBAN EDUARD FLORIN prin procesul-verbal seria PA , nr. 1595503 din data de 01.09.2019 cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, pe o durată de 50 ore prestare de muncă în folosul comunităţii. Sancţiunea va fi executată în circumscripţia teritorială a Oraşului Horezu , judeţul Vâlcea. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, iar în caz de exercitare a căii de atac, cererea de apel se va depune la Judecătoria Horezu. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 iulie 2020. Preşedinte,
Hotarare 499/2020 din 20.07.2020